Final de sezon la futsal : spectacol sportiv în sala sporturilor din...

Final de sezon la futsal : spectacol sportiv în sala sporturilor din Brașov

0 453

Sezonul 2015 / 2016 la fotbal în sală se încheie cu două meciuri extrem de interesante, ce se pot constitui într-un adevărat spectacol sportiv. CS Colțea 1920 Brașov, echipă aflată la primul sezon în futsalul românesc încheie anul pe teren propriu într-un duel cu Pro Tineret Sighișoara, meci ce contează pentru locurile 7 – 8, din liga secundă. Pentru a oferi un spactacol total, clubul brașovean a reușit, în colaborare cu Federația Română de Fotbal, să programeze în aceeași zi și meciul pentru medaliile de bronz din Liga Națională, între Autobergamo Deva și United Galați. Președintele clubului brașovean, Ciprian Jurubescu a făcut o analiză la finalul sezonului de debut în futsalul românesc :„ A fost un prim an reușit, în care am reînființat o echipă de futsal la Brașov, cu ajutorul celor de la Direcția de Tineret și Sport. A fost un sezon cu rezultate bune, în care am ajuns până în sferturile de finală ale Cupei României, iar în campionat, am ratat accesul în barajul de promovare în ultimul joc. În urma acestor prestații, am stârnit interesul tot mai multor tineri care vor să facă parte din proiectul Colțea. Este un proiect care se bazează în totalitate pe fotbaliști brașoveni și care ajunge la finalul unui an, cu bune și cu rele. Avem în față un meci de final de sezon, care, chiar dacă este pentru locurile 7-8, pentru noi este la fel de important ca și precedentele și în care ne dorim foarte mult victoria. De asemenea, ne bucurăm că Fedrația Română de Fotbal a acceptat invitația noastră de a aduce în Sala Sporturilor meciul pentru medaliile de bronz din Liga I, dintre Autobergamo Deva și United Galați, finalistele din acest sezon din Cupa României. Va fi un spectacol agreabil pentru iubitorii de futsal. Brașovul atrage acest gen de evenimente, de cel mai înalt nivel și sunt convins că Sala Sporturilor este o gazdă propice unei finale ”
Programul meciurilor de joi, 2 iunie din Sala Sporturilor este următorul : la ora 17,30 în meciul ce va desemna medaliata cu bronz în Liga Națională de Futsal, se întâlnes Autobergamo Deva și United Galați, iar de la ora 19.15, în cea de-a doua partidă a zilei, se vor confrunta CS Colțea 1920 Brașov și Pro Tineret Sighișoara, pentru locurile 7-8, în liga secundă

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.