Final de carieră : Simona Halep a fost suspendată patru ani
Simona Halep a fost suspendată patru ani, în cazul de dopaj, cu care a fost notificată în luna octombrie 2022. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a făcut anunțul oficial, iar Simona Halep poate contesa decizia, care nu este definitivă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Simona Halep a fost găsită vinovată pentru ambele capete de acuzare: dopaj cu roxadustat la US Open 2022 şi iregularităţi în paşaportul biologic. A trecut mai bine de un an de când dubla campioană de Grand Slam nu a jucat un meci oficial. După o lungă așteptare, ITIA a anunțat verdictul oficial. Este cea mai aspră pedeapsă care ar fi putut să o primească. Ar putea fi acesta finalul carierei unei sportive care a încântat mulți copii, care, urmând exemplul, s-au apucat de tenis. Teoretic, Tribunalul de Arbitraj Sportiv ar putea să-i înjumătățească pedeapsa, insă va fi foarte greu ca sportiva noastră să revină, după ce nu a mai jucat mai mult de un an.
D.D.