Femeia – oglindirea divinitatii
„Daca n-ar exista femeia, toti banii din lume nu ar avea nici o semnificatie.” spunea Aristotel Onassis. Ca sa declari asta, inseamna sa ai puterea s-o simti, s-o traiesti! Ca sa traiesti asta, inseamna sa ai sentimente! Sa-ti declari sentimentele iti trebuie curaj! Ca sa respecti sentimentele iti trebuie demnitate! Cati dintre noi le avem pe toate?
?Iata ce scria un anonim despre femeie:
“Frumusetea e ceva ce nu se cade a fi povestit… trebuie vazuta si traita? personal. Poti cel mult, si asta doar in rare si fericite cazuri, sa fabrici o noua frumusete, inspirat de frumusetea care ti-a fost punct de plecare.?
Eu n-as putea decat sa disec, sa explic… dar “farmecul” care mi-a generat analiza mi-ar scapa printre degete. Din cauza asta declaram odata ca despre lucrurile foarte frumoase eu nu pot scrie… de exemplu despre femeia mea? si rolul ei in viata mea…”
De aceea imi este foarte greu sa definesc acest “feminin”? drept frumos, gingas, bland, atragator, pentru ca? totul este principal. Nu stiu care ar fi inceputul inceputului…
Se spune ca femeia a fost creata de Dumnezeu din coasta lui Adam pentru a avea si el un ajutor potrivit. Doar ajutor? Pentru ca vedem tot atunci, cine lua deciziile si cum le lua! Dupa ce au pacatuit, mancand din pomul constiintei binelui si raului, Dumnezeu a poruncit femeii sa nasca copii prin dureri, pentru ca “a gandit sau pentru ca s-a indoit de adevar”?? Greu de spus! Adam insa a numit-o EVA – adica Viata.
Se mai spune ca femeia vine din sfere cosmice, pentru a imblanzi vanturile salbatice. Femeia a venit la inceputul vietii noastre, sa fie de ajutor,? la mijlocul vietii sa fie de placere, iar la sfarsitul vietii sa fie de mangaiere. Ele ne iubesc, ne pot ierta orice.
De veacuri, femeia a fost venerata pentru perfectiunea ei fizica si morala de catre marii artisti, compozitori, prin sculpturi, poeme, ode, romante, etc. Una din cele mai vechi civilizatii, poate cea mai veche, ne mai ofera o varianta. Divinitatea a creat omul ca pe o sfera: Ying si Yang, fiind cele doua jumatati care se interconditioneaza.? Ceva a nemultumit divinitatea care a separat jumatatile, le-a amestecat si le-a imprastiat din spatiu pe toata suprafata Pamantului, blestemandu-i sa n-aiba liniste pana nu se regasesc. Unii au noroc, altii cauta si inca nu gasesc.? Sunt evident frustrati, evident nemultumiti manifestandu-se in diversitatea lor complexa.
Dar femeia – mama ne-a dat viata, ne-a invatat sa vorbim, ne-a crescut, ne-a educat.
Femeia pe care am ales-o ca sotie – este mama copiilor nostri, inegalabilul nostru sprijin. Daca nu mai putem sa-i mai dedicam poezii sau sa-i vibram ca in tinerete, o iubim totusi cu tandrete si ne-o dorim alaturi, in marea majoritate a cazurilor, pana la adanci batraneti.
Ne iubim fiicele, pentru ca ele reprezinta viitorul, cheia vietii, in ele si in urmasii urmasilor nostri ne vom regasi peste timp, noi insine.
Cateva versuri ale unui poet basarabean contemporan si comparatiile unui mare prozator francez sunt edificatoare.
Toti suntem nascuti din mame, toti am iubit, iubim sau vom iubi! Cine n-a citit “Adam si Eva” al lui Rebreanu? Cine n-a vibrat citind “Adio arme”, “Maytrei” sau “Mai presus de lege” ?
Fara cealalta jumatate nu se poate! Este pretutindeni, e esentiala. E parte din divinitate. Fara ea nu suntem completi. Chiar daca nu toata lumea recunoaste, asta nu inseamna mai putin. Nu tuturor ne este dat sa gandim sau sa intelegem. Pe deasupra sa mai fim si impartiali si sa ne recunoastem aceasta dependenta, chiar slabiciune.
?
Unii dintre noi au reusit!
Contemporanul nostru, poetul Dumitru Matcovschi a elogiat-o in superlative absolute:
“Mai regina decat floarea, …mai adanca decat marea, …mai inalta ca destinul, …mai amara ca pelinul, …mai frumoasa decat viata, …mai desteapta ca povata, …mai cuminte ca poemul, …mai cumplita ca blestemul, …mai aproape decat dorul, …mai de soapta ca izvorul, …mai de-april ca primavara, …mai de taina ca misterul …si mai tare decat fierul, …mai barbata ca barbatul, …mai amara ca oftatul, …mai frumoasa decat Zeia, …mai aprinsa ca scanteia, …mai fierbinte ca Sahara si mai dulce ca vioara, …mai inalta ca povata, …si mai scumpa decat viata, …e femeia !”, scria poetul
Iar Victor Hugo diviniza femeia, venerand barbatul:
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi.
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune,
Femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism,
Femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia,
Femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
Aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod,
Femeia este Evanghelia.
Codul corijeaza, Evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste,
Femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia – o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul,
Femeia acolo unde incepe cerul.
Vlad T.
