Felicia Filip va concerta la Venetia de 1 Decembrie

Felicia Filip va concerta la Venetia de 1 Decembrie

0 145

Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia va organiza, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, cu sprijinul Institutului Cultural Roman si al Fundatiei Teatrului ”La Fenice”, un concert extraordinar sustinut de soprana Felicia Filip, care va fi acompaniata de Orchestra Operei de Stat din Brasov, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodorascu. Regia spectacolului este semnata de maestrul Cristian Mihailescu.


Concertul va fi gazduit de prestigiosul Teatru Malibran, care face parte din complexul Teatrului ”La Fenice”, al doilea ca traditie si importanta dupa Teatrul ”La Scala” din Milano.


La evenimentul de la Venetia vor fi prezenti Virgil Nitulescu, secretar general al Ministerului Culturii si Cultelor, Tania Radu, vicepresedinte al Institutului Cultural Roman, Marius Sala, vicepresedinte al Academiei Romane.


Alaturi de personalitati ale mediului politic, economic, diplomatic, militar, cultural si academic din Venetia si din regiunea Veneto, precum si de reprezentanti ai diasporei romane, autoritatile locale vor fi reprezentate la cel mai inalt nivel de Massimo Cacciari, primarul Venetiei si unul din cei mai importanti filosofi actuali din Italia, Luana Zanella, asesorul pentru cultura si important om politic, Giampaolo Vianello, managerul teatrului ”La Fenice”, Fortunato Ortombina, directorul artistic, si Cristian Chiarot, directorul de imagine al prestigioasei institutii venetiene care va gazdui acest eveniment cultural romanesc de exceptie.


Programul concertului de la Venetia va cuprinde piese originale si prelucrari din creatia lui Mozart, Strauss, Puccini, Ivanovici, Grigoras Dinicu, Schubert, Massenet, G. Grigoriu.


?


Laura Moise


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.