FC Braşov U16 joacă finala mică la Ligii Elitelor

FC Braşov U16 joacă finala mică la Ligii Elitelor

0 36

FC Braşov U16 a pierdut semifinala Ligii Elitelor şi va juca finala mică a competiţiei. După 0-0, în tur, la Braşov, elevii lui Ionuţ Mitroi şi Marian Cristescu au pierdut returul de la Craiova cu scorul de 1-2 (1-1). Chiar dacă au jucat mai bine decât adversarii noştri, braşoveni au pierdut pe final după un contraatac, atunci când micii stegario căutau golul victoriei, care să îi ducă în finală.
Golul braşovenilor a fost marcat de Mattia Galliano cu un şut la colţul scurt al porţii. Tânărul stegar a sutat după ce a driblat superg un adversar.
„Câteodată fotbalul nu este corect. Astăzi meritam să câștigăm. Am început bine meciul, am avut două ocazii de gol în primele 10 minute. La prima acțiune a lor în careu am luat gol. Am avut puterea să revenim și să egalam. În repriza a 2-a iar am început bine. Am avut două – trei ocazii de gol, una chiar unu contra unu, singur cu portarul advers, dar din păcate nu am reușit să înscriem. Al doilea gol l-am primit în urma unui corner al nostru în care nu am stiut să gestionăm bine situația. Suntem mândrii de acești copii care au făcut un joc foarte bun. Până la urmă sunt copii de 15-16 ani, copii talentați care au tot viitorul în faţă. Avem finala mică de disputat, o să analizăm împreună ce am făcut bine și ce greșeli am făcut, pe care trebuie să le eliminam pentru a căștiga finala mică.”, au declarat la finalul meciului antrenorii Ionuţ Mitroi şi Marian Cristescu.
Pentru această partidă Ionuţ Mitroi şi Marian Cristescu s-au bazat pe: Andrei Chiriac, Cezar Ciucă, Alexandru Dascălu, Robert Pandele, Eduard Chelaru, Octavian Oprea, Robert Moroe, Alexandru Sileanu, Vlad Ciorîia, Alexandru Pătraşcu şi Mattia Galliano. Rezerve pentru acest meci au fost: Marco Tudose, Manuel Răuţă, Dario Lazăr, Marco Popescu, Bogdan Racz, Sebastian Popescu, Emre Sezer, Alexandru Vajoi şi Gabriel Andron.
FC Braşov va juca finala mică pe data de 21 mai, la ora 10.00, contra Universităţii Cluj. Meciul va avea loc la Buzău, pe stadionul Concas.
Finala mare a Ligii Eitelor va fi disputată între Universitatea Craiova şi Farul Constanţa.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.