FC Brașov s-a reunit pentru debutul pregătirilor viitorului sezon

FC Brașov s-a reunit pentru debutul pregătirilor viitorului sezon

0 322

Divizionara secundă FC Brașov a avut programat miercuri startul pregătirii pentru viitoarul sezon. Cu acest prilej, a apărut și noul președinte al clubului, în persoana lui Marin Mitran, care a sustinut cu acest prilej prima conferința de presă. La primul antrenament, desfășurat la baza Metrom, au fost prezenți 20 de jucători. Ședința de pregătire a fost condusă de Adrian Szabo, ajutat de Rares Forika, Cătălin Voicu si Andrei Șanta.

Marin Mitran a declarat că a semnat un contract valabil un an, având drept obiectiv calificarea echipei în play-off-ul Ligii 2. Mitran a spus că mâine, cel târziu, va fi numit antrenorul principal, enumerând cele trei variante știute: Dan Alexa, Valentin Suciu și Călin Moldovan. Se pare totuși că viitorul antrenor principal va fi Valentin Suciu

Sub contract cu FC Brașov după data de 30 iunie sunt, acum, 13 jucători, Marin Mitran începând, deja, discuțiile pentru întărirea lotului. Portarul Popescu și mijlocașul Vasile Constantin au primit O.K.-ul de la Universitatea Craiova pentru a continua cu împrumut la FC Brașov.

Potrivit lui Mitran, strict pentru prima echipă FC Brașov, bugetul pentru sezonul viitor va fi de 1,5 milioane de euro.

În ceea ce privește pregătirea de vară, FC Brașov va avea un cantonament de două săptămâni la Brașov, fiind fixate și câteva meciuri amicale : cu Farul Constanța, pe 29 iunie, cu FC Hermannstadt, la Sibiu, în 9 iulie, iar pe 15 și 19 iulie, la Brașov, cu Unirea Slobozia și Oțelul Galați.

Viitorul campionat al ligii secunde va debuta la începutul lunii august.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.