FC Braşov pleacă în cantonament în Turcia, pentru o perioadă de 11...

FC Braşov pleacă în cantonament în Turcia, pentru o perioadă de 11 zile

0 89

Brașovenii se vor pregăti în Antalya unde vor avea patru meciuri de pregătire după ce ultimul meci amical programat la Brașov a fost anulat din cauza vremii. „Galben-negrii”, ar fi trebuit să întâlnească în weekendul trecut echipa de liga a treia Olimpic Zărneşti, însă ninsorile căzute în ultimele zile au făcut ca jocul să fie anulat. FC Braşov va întâlni  în Turcia 4 adversari din străinătate: Şahtior Karagandy din Kazahstan pe 2 februarie, Tuzla City din Bosnia şi Herţegovina pe 7 februarie, echipa ucraineană Dinamo Kiev U19 pe 9 februarie şi o echipă încă nestabilită pentru data de 5 februarie.

Între timp oficialii clubului braşovean au anunţat că portarul Ştefan Dobre a semnat un contract cu FC Braşov. Tânărul îşi continuă astfel aventura în Liga a 2-a din România, după ce în prima parte a sezonului a evoluat pentru Ripensia Timişoara.

În acest sezon, Ştefan Dobre a evoluat pentru bănăţeni în 11 partide din cele 16, toate ca titular, şi a adunat de 695 de minute jucate. În trecut, portarul de 21 de ani şi înalt de 1,94 metri, a jucat incusiv în SuperLiga, la Academica Clinceni.

Portarul timişorean a venit la Braşov pentru a înlocui un alt bănăţean, pe Sebastian Micu, goalkeeper care a fost deja prezentat la FC Argeş, formația din SuperLigă.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.