Fantezii ministeriale

Fantezii ministeriale

0 213

Stim cu totii ca e mare gradina lui Dumnezeu, dar uite ca ograda Palatului Victoria incepe sa se largeasca tot mai mult, cu tendinta de a ajunge la dimensiunile celei divine.
Unul din ultimele exemple in acest sens il prezinta ministreasa Educatiei, Ecaterina Andronescu, cea care nu vrea sa ramana in urma colegilor de guvernare in stradania lor de a se arata harnici si cu idei de schimbari acolo pe unde nu se simte nevoia.
Astfel, doamna ministresa, revenita la Educatie si Invatamant, schimba, cu cornul, macazul laptelui, spre o noua linie, numita „After school”, ca daca-i spunea „Dupa scoala” sau „Dupa ore” se strica ciorba.
Da, ciorba, pentru ca despre asa ceva este vorba. Adica laptele se transforma in ciorba, iar cornul ajunge felul doi, in cadrul unui pranz pe care elevii urmeaza sa il serveasca la sfarsitul orelor, dupa care se pun, tot in scoala, sa-si faca lectiile pentru a doua zi, supravegheati de profesori, si acestia incantati de facatura.
Doamna ministru chiar este convinsa de oportunitatea si reusita punerii in practica a acestei idei?
Ea nu stie nimic despre marele deficit al locatiilor de invatamant?
Ea nu stie de starea deplorabila a majoritatii scolilor, in special din mediul rural?
Si mai intreb: ea si-ar lasa odrasla sa manance la acest nou soi de cantina?
Oare cati elevi, mai ales in mediul urban, ar accepta asemenea regim, alimentar si de bagare in cap a temelor? Sau cati parinti ar fi de acord cu aceasta idee?
Bun, acest pranz ar fi benefic pentru copiii proveniti din familii necajite material, si ar atrage la scoala multimea de puradei colorati natural. Dar cati dintre copiii familiilor normale ar manca „de la cazan”, cand acasa pot sugera felurile dejunului, ca sa nu mai vorbim de copiii celor cu o buna stare materiala? Vedeti o asemenea cantina, cu sala de mese, la liceul Jean Monet, de pilda?
Este clar o idee preluata din sistemul de invatamant american, dar cum poti compara nivelul de trai al acelora, in toate domeniile, cu posibilitatile noastre, in speta de fata asigurarea unui meniu acceptabil progeniturilor tuturor paturilor sociale? Si atunci nu sunt bani aruncati in vant?
Sa speram ca pana la anul, cand ar urma sa fie transpusa in fapta ideea, aceste ape pseudonovatoare se vor potoli, spre binele tuturor.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.