Fanii ,,stegarilor” au motive de bucurie : se anunţă reintrarea lui Goge!

Fanii ,,stegarilor” au motive de bucurie : se anunţă reintrarea lui Goge!

0 457

Unul din jucătorii remarcaţi în victoria din prima etapă, la Sf. Gheorghe, este Lucian Goge, jucător adus de la Iaşi, un mijlocaş laborios şi tehnic. Acesta s-a accidentat însă şi a stat mai multe etape pe tuşă. Acum, pare refăcut şi a venit momentul să reintra pe teren. Anunţul a fost făcut chiar de antrenorul Cornel Ţălnar, care, cu siguranţă, se va baza pe Goge în meciul de la Timişoara.
,,Îmi doresc foarte mult să intru din nou în primul «11» şi să ne întoarcem cu trei puncte de la Timişoara. Sînt convins că va fi un joc dificil, cum sînt toate în acest campionat. De obicei cu echipele mai slab cotate îţi pierzi puţin din concentrare, astfel că va trebui să fim atenţi. Am început bine sezonul chiar dacă multă lume nu a crezut în noi. Important este să rămînem cu picioarele pe pămînt şi să continuăm să adunăm puncte. Atmosfera în lot este excelentă, chiar pot spune că nu am mai întîlnit aşa ceva la echipele la care am mai jucat”, a declarat Goge, înaintea partidei din etapa a şaptea a eşalonului secund

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.