Fa-te frate cu dracul pana treci grantul

Fa-te frate cu dracul pana treci grantul

0 122

Sedinta ordinara de ieri a Consiliului Local a marcat un pas inainte facut de forul municipal in constituirea viitorului operator regional ce va rezulta din transformarea Companiei Apa in societate comerciala. Consilierii locali au votat in unanimitate procentul de 42% pe care organismul din care fac parte il va avea in noul obiectiv, cerut de normele europene. Valoarea procentuala privind participarea Consiliului Local la operatorul de apa fusese stabilita cu multa vreme in urma, dar parafarea acesteia prin vot s-a facut abia ieri, cu ocazia sedintei.
Cei care au impiedicat perfectarea procentelor cu care cele doua foruri ce conduc orasul, recte municipiul, vor intra in organismul ce va mosteni Compania Apa, au fost consilierii condusi de Aristotel Cancescu. Desi acordarea de catre Uniunea Europeana a unui grant de 110 milioane de euro atarna de punerea de acord a municipiului si judetului in privinta procentajului cu pricina, CJ a tergiversat de fiecare data obtinerea intelegerii finale. Sedintele de judet se terminau invariabil cu solicitarea a 50 de procente din viitorul operator, sfidand astfel realitatea din teren, care arata ca 80% din conductele si infrastructura Compania Apa se afla pe teritoriul municipiului.
Meciul orgoliilor judet-municipiu a intins la extrem nervii negociatorilor cu organismele europene, aflati in deficit de justificari in fata UE pentru lipsa de cooperare de la Brasov. Parea ca miza de peste 100 de milioane de euro pe care Europa are in grafic sa ni-i verse pentru transformarea Apei este prea mica pentru a motiva impacarea, daca nu macar suspendarea ostilitatilor dintre gruparea Scripcaru si cea condusa de Cancescu.
Nimeni nu poate sti cat de sincere sunt declaratiile celor doi cu privire la intentia de incetare a micilor sau marilor sabotaje pe care si le monteaza unul celuilalt in chestiuni din cele mai diverse, din spirit de contradictie sau conform strategiilor de partid insuflate de la centru. Prin votul de ieri, Consiliul Local a dovedit ca are intentii serioase, daca nu de impaciuire, cel putin de depasire a impasului numit Compania Apa.
In ceasul al doisprezecelea, in sedinta pe care o mai are la dispozitie pana la terminarea anului, Consiliul Judetean trebuie sa-si exprime acordul cu privire la procentele acceptate deja de catre CL, macar pentru scopul pragmatic de a incasa fondurile pe care ni le flutura UE pe sub nas.
Chiar daca intentiile de cooperare stric tehnica intre cele doua foruri sunt un deziderat indepartat, ambele ar trebui sa apeleze la folclor pentru a depasi momentul si sa se ghideze strict dupa principiul „Fa-te frate cu dracul pana treci grantul!”.
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.