Expoziția „Brașov 1987” de la Muzeul Județean de Istorie Brașov

Expoziția „Brașov 1987” de la Muzeul Județean de Istorie Brașov

0 78

Deputatul brașovean, Gabriel Andronache, invită brașovenii la expoziția dedicată revoltei anticomuniste din Noiembrie 1987. Memoria timpului ne readuce în amintire principalele momente ale acelei revolte curajoase a muncitorilor brașoveni din 1987, fiind captate într-o expoziție dedicată eroilor acelei mișcări.
Expoziția „Brașov 1987” de la Muzeul Județean de Istorie Brașov este un loc care te așază, cu sinceritate, în fața curajului unei comunități întregi.
Printre documente, fotografii, obiecte personale și imagini de arhivă, descoperi povești ale unor oameni obișnuiți care au avut puterea să spună „ajunge”, într-o vreme în care tăcerea părea obligatorie.
În 15 noiembrie 1987, muncitorii brașoveni s-au ridicat împotriva regimului comunist, cerând lucruri esențiale: dreptate, pâine și libertate.
A fost unul dintre cele mai puternice gesturi de revoltă înainte de 1989, un act de demnitate pentru care mulți au plătit scump prin arestări, bătăi, deportări.
Dar acel moment a slăbit zidul fricii care, doar doi ani mai târziu, avea să se prăbușească definitiv.
Expoziția nu este doar o colecție de obiecte. Este o trăire, o lecție despre demnitate și despre forța oamenilor simpli care, împreună, pot schimba istoria. Merită vizitată și simțită cu adevărat.”
îndeamnă deputatul liberal brașovean pe contul său de socializare.

Libiu Dan Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.