Expert american: Măștile sunt folosite ca să inducă frica, să cultive supunerea...

Expert american: Măștile sunt folosite ca să inducă frica, să cultive supunerea și să ne răpească umanitatea dumnezeiască

0 57

Adoptând termenul precis de „acoperitoare a feței”, în loc de „mască”, devine tot mai evident că efectul urmărit este de a șterge chipul uman și, în cele din urmă, de a ni-L ascunde vederii pe Dumnezeu.
Iar acoperămintele faciale sunt obligatorii pentru masele supuse, nu pentru elitele de la conducere. Acestea sunt doar două concluzii semnalate de Mo Woltering, director al școlii private Academia „Sacra Familia” din Manassas, Virginia, SUA, într-un articol publicat pe The Imaginative Conservative, pe care îl redăm mai jos.

Într-o vizită recentă la Charleston, în Carolina de Sud, am avut o experiență care m-a făcut să-mi dau seama de un fapt tulburător. De atunci am reflectat mai profund asupra consecințelor mai grave – și, poate, asupra intențiilor infame – din spatele obligativității purtării măștilor.

În Centrul Vechi din Charleston lumea era obligată să poarte măști, la fel cum se petrece deja în toate spațiile publice din America. Mi-am pus o mască de unică folosință și am început să mă plimb printre magazine. Când am trecut pe lângă unul dintre ele, o vânzătoare, care purta și ea mască, m-a întâmpinat cu un accent sudist fermecător. Drept răspuns, i-am zâmbit și i-am răspuns la salut. Apoi mi-am dat seama că nu putea să vadă că zâmbeam și că nici eu nu puteam să văd dacă ea zâmbea. În clipa aceea mi-am zis „fir-ar să fie, ne-au furat chipurile!”.

Problema obligativității măștilor a fost înghițită pe nerăsuflate de națiunea americană polarizată. Au început conflicte crunte pe tema eficienței măștilor sau nevoii de a le purta. Unii o iau razna când îi văd pe alții că nu poartă mască în public, iar de partea cealaltă mulți au impresia că măștile sunt impuse de elitele de la conducere asupra maselor docile. În majoritatea timpului, însă, nu se discută despre adevăratul sens al evenimentelor pe care le trăim. Indiferent care sunt motivele din spate, efectele obligativității măștilor trec dincolo de domeniul sănătății și al siguranței.

Se pare că terminologia oficială s-a oprit asupra noțiunii de „acoperitoare facială” [facial covering în engleză]. Trecerea subtilă spre un termen exact și hotărârea coordonată de a-l adopta sunt foarte grăitoare. Dezvăluie efectele mai profunde și poate chiar motivele din spatele obligativității. Între măști și acoperitoarele faciale există o deosebire importantă. De-a lungul timpului, măștile au fost asociate cu un rol, ca la teatru. Cuvântul latinesc persona provine din grecescul prosopon, care provine la rândul lui din artele dramatice. Conform acestei înțelegeri, a purta o mască se aseamănă mai degrabă cu a adopta chipul unei alte persoane sau cu a portretiza pe altcineva. Prin trecerea de la „mască” la termenul exact de „acoperitoare facială” este tot mai clar că efectul urmărit este ascunderea chipului omenesc și în cele din urmă ascunderea lui Dumnezeu.

Pe măsură ce m-am gândit mai mult la experiența din Charleston mi-am amintit de cartea lui C.S. Lewis, Till We Have Faces [Până ce vom avea chipuri]. Mărturisesc că nici după ce am citit-o de două ori în perioade diferite din viață nu o înțeleg întru totul, însă, printre multiplele niveluri la care lucrează în carte, Lewis urmăreşte fără îndoială să lege descoperirea Sinelui prin intermediul zeilor cu descoperirea, în cele din urmă, a Unicului Dumnezeu Adevărat. Punctul de intersecție se află în titlu – spre finalul cărții, Orual întreabă: „Cum pot [zeii] să ne întâlnească față-n față până nu avem chipuri?”. Lewis urmăreşte să evidențieze această legătură repovestind un mit păgân. Legătura dintre Dumnezeu și om este concretizată prin Întrupare. Dumnezeu devine om și ia chip omenesc.

Se spune despre icoane că sunt „ferestre spre Rai”, dar ce ne arată ele de obicei? În majoritatea icoanelor vedem chipul lui Hristos sau al unuia dintre sfinți – de obicei numai chipul. Teologia din spatele iconografiei ilustrează mai accentuat legătura dintre chipul omenesc și chipul lui Dumnezeu.

David Clayton, artist și iconograf, explică: „rolul icoanelor este să ne permită să întrevedem cum vor părea cele ce există când ajungem în Rai”. Pentru iconograf, mărturia Schimbării la Față reprezintă fundamentul spiritual teologic din meșteșugul său. În timpul Schimbării la Față, evangheliștii vorbesc în mod expres despre chipul lui Hristos și chipurile apostolilor. Iată ce spune Evanghelia după Luca despre Hristos: „înfăţişarea chipului Său s-a făcut alta și îmbrăcămintea Lui albă strălucind”. Matei spune că „a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”. Petru a vorbit despre „o sclipire orbitoare”.

Toate elementele stilistice pe care le folosește iconograful pentru a portretiza „chipul transfigurat” „crează un proces dinamic care mai întâi îl atrage pe privitor în icoană și apoi îi trimite atenția dincolo de icoană, în Rai. Privirea sfântului ne captează atenția, ne trage spre sine și ne face să nu ne putem lua ochii de la el”. Spiritualitatea iconografiei este îndreptată cu totul spre ceea ce Sfântul Ioan de Patmos numește „Rai” în Cartea Apocalipsei când spune că sfinții „vor vedea fața Lui” (Apocalipsa 22:4). Numai astfel, stând față în față cu Mântuitorul, se realizează finalitatea omului. Chipul omenesc reprezintă demnitatea umană.

Cel mai profund motiv pentru care chipul omului este important este acela că omul a fost făcut după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Acum vreo treizeci de ani, predicatorul dominican Christoph Schönborn a publicat o lucrare academică intitulată God’s Human Face, The Christ Icon (Chipul omenesc al lui Dumnezeu, Hristos-Icoana). Cartea a apărut în mai multe limbi. Volumul studiază mărturiile Sfinților Părinți și explorează implicațiile trinitare și hristologice ale chipului omenesc al lui Dumnezeu.

Punctul culminant al studiului este sintetizat de următorul citat din Epistola Sf. Ap. Pavel către corinteni: „Fiindcă Dumnezeu a zis «Strălucească, din întuneric, lumina» – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu, pe fața lui Hristos” (2 Cor 4:6). Printre altele, Sf. Pavel spune că tocmai chipul uman al lui Hristos este expresia slavei lui Dumnezeu și lumina care strălucește din întuneric. Mai precis, Sf. Pavel spune și că înțelegerea din inimile noastre este legată de vederea chipului lui Hristos. E o idee care i-a inspirat pe iconografii din toate timpurile.

Schönborn explică mai departe pasajul din epistola Sf. Ap. Pavel făcând apel la Sf. Chiril din Alexandria. Dacă Cuvântul se identifică întru totul cu trupul și și-l însușește, atunci trupul, într-un anumit sens, participă la cea mai profundă esență a Fiului în hypostasis-ul Său. Acest aspect transformă și concepția despre imagine. Chiril comentează despre „ziua arătării”: „Putem înțelege corect «vremea arătării Tatălui» ca vremea Întrupării, căci Fiul este, până la urmă, fața [prosopon] și imaginea Tatălui.” (Ps. 20:9 în Biblia ortodoxă, Ps. 21:9 în Biblia catolică și în cea protestantă).

Argumentul lui pleacă de la Hristos în două direcții. Prin Întrupare, când Fiul devine carne, El își însușește carnea noastră. El face posibilă sfințenia trupului nostru prin conlucrare cu harul. Hristos permite astfel chipului omenesc să reflecte chipul lui Dumnezeu. Hristos ridică fața omului și îi oferă demnitate. În același timp, fața Cuvântului întrupat este cu adevărat fața lui Dumnezeu. Chipurile pe care le vedem în viața de zi cu zi poartă Divinitatea în ele.

Există un fundament teologic puternic pentru importanța acordată chipului omenesc. Experiența din Charleston m-a tulburat pentru că mi-a arătat incapacitatea de a stabili o legătură prin zâmbet. Zâmbetul omenesc are o semnificație profundă în relațiile dintre oameni. Han Urs von Balthasar face o remarcă despre mamă și copilul nou-născut în Unless You Become Like This Child [Dacă nu devii asemenea acestui copil]: „Aici apare miracolul prin care copilul va recunoaște într-o zi în chipul mamei sale iubirea protectoare și îi va întoarce această iubire prin primul zâmbet… Această înțelegere se deschide în copil ca un bulb adormit al conștientizării de sine.”

Zâmbetul unui copil este primul lui gest mic de iubire. Poate fi provocat numai de zâmbetul mamei. Zâmbetul omenesc este simbolul fundamental al capacității omului de a iubi. Este și vehiculul fundamental al relațiilor interumane.

În timp ce crizele de la nivelul societății noastre se agravează, Joe Biden introduce obligativitatea acoperitoarelor faciale la nivel național. Ar putea fi vorba doar despre bravadă politică. Chiar și așa, mișcarea pro-măști pare să capete elan, chiar dacă răspândirea covid-ului e în scădere. Eu sunt de părere că la mijloc e ceva mai important. Da, cred că măștile sunt folosite ca să inducă frica și să cultive supunerea. Însă la un nivel de bază, profund, acoperitoarele faciale ne răpesc umanitatea și-L ascund vederii pe Dumnezeu.

Am putea crede că elitele care ne conduc nu pot gândi la un nivel atât de teologic. Poate că nu, dar eu nu sunt foarte sigur. Există multe cazuri în care elitele au arătat fără să vrea ce cred cu adevărat. Acoperitoarele faciale sunt obligatorii pentru masele supuse, nu pentru elitele de la conducere.

Sursa: yogaesoteric.net

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.