EXISTA SI UN HOLOCAUST ROMANESC, DOMNULE PRESEDINTE!

EXISTA SI UN HOLOCAUST ROMANESC, DOMNULE PRESEDINTE!

0 644

Azi, calendarul ne arata data de 23 august 2016. Azi se implinesc exact 22 de ani de cand destinul Romaniei a fost modificat sub presiunea tancurilor sovietice spre bolsevism (comunism). Sunt multe documente si marturii cu atrocitatile ce s-au consumat in acei ani imediat dupa cel de al doilea razboi mondial, in care TINTA A FOST POPORUL ROMAN. In cateva luni pur si simplu elita romaneasca deja decimata pe fronturile ce de al doilea razboi mondial a fost lichidata. Totul a inceput atunci, acum 72 de ani, cand regele Mihai l-a arestat pe maresalul Antonescu…

Citim in dictionare romanesti si straine ca un cuvant ce azi emotioneaza profund lumea civilizata –„holocaust”– vine din greceste si inseamna (inca din antichitate,) jertfa adusa zeilor, in care animalul sacrificat era ars in intregime„. De ce insa un genocid cutremurător, individualizat cu aceasta denumire, devine „proprietatea” unei singure dureri, a unei singure drame a umnitatii, refuzand  aceiasi profunda durere cuprinsa in denumire si altor crime colective ale tiraniei totalitarismului ?
In cazul de fata, masacrul comis de către militarii N.K.V.D. în anul 1944, la marginea oraşului Bălţi din Basarabia. Textul ce urmeaza, scris la comemorarea a 50 de ani de la tragicul eveniment este la fel de actual şi astăzi. Călugării români de la Sf. Munte Athos au primit, prin căi ocolite, o scrisoare zguduitoare din partea Ierodiaconului Ieronim Şchiopu de la Bălţi – Basarabia, care relata pentru prima data masacrul comis, acel îngrozitor masacru despre care s-a scris prea puţin şi prea târziu.
Putem lua exemplu de solidaritate de la evrei si genocidul de la Balti trebuie să-l facem cunoscut întregii planete. Victimele de acolo,dati disparuti, sunt morţii noştri, sunt cei ce si-au apărat Ţara şi Neamul. Prizonieri fiind, au fost ucişi mişeleşte pentru singura vină de a fi fost militari români care şi-au făcut datoria. La fel ca şi prizonierii militari germani, unguri, polonezi, cehi… După cum se poate constata, nici Rusia,dar nici Occidentul sau Institutul Wiesel ori nu ne sprijina,ori nu ne recunosc dreptul de a ne cinsti morţii! Încă o dată istoria o scriu cei puternici – „învingătorii”.NKVD
În jurul Regelui Mihai,- care azi isi banuieste de tradare unii urmasi (!) –  se vântura in 1944 (ca si acum)  o faună pestriţă, o şleahtă de oportunişti care,intre altele,alaturi de comunistii lui Bodnaras si Patrascanu şi-au adus contribuţia funestă la marea trădare de la 23 august.
„La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iaşi a generalului Aurel Aldea, trimis de rege pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnăraş-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în «Poarta Iaşiului», iar la sfârşitul lunii iulie 1944, Bodnăraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevăzută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova, în sectorul stabilit.[1]
Arestarea in graba a Mareşalului  Antonescu de către Regele Mihai, cu sprijinul nemijlocit al camarilei sale, apoi difuzarea prin postul de radio, în seara zilei de 23 august 1944 – a „Proclamaţiei către ţară”, a însemnat, în fapt, o pripita capitulare necondiţionată. Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze inamicului, iar acesta, avertizat din timp prin  filiera Bodnăraş, a dat prilejul nesperat Armatei Roşii să înceapă trecerea in prizonierat a Armatei Române şi ocuparea întregului teritoriu al ţării. În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situaţia de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât şi pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 de militari români, lipsiţi prin ordin regal de dreptul de a se apăra, au fost luaţi prizonieri de către sovietici.
Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii şi, regretabil, ascunse şi astăzi.
1944 – Masacrul prizonierilor de la Bălţi
„În vara anului 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au invadat Basarabia, Armata Roşie a făcut, fara oprelisti , conform Proclamatiei regale , zeci de mii de prizonieri militari…Astfel, in oraşul Bălţi au fost concentraţi cca. 50.000 de militari care ţinuseră piept rusilor. Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi şi polonezi. În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formează mlaştini, KGB a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul, înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţit de lipsa de higienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr. Din acel lagăr unii mai curajoşi au evadat, dar au fost mitraliaţi.
Totuşi, au mai fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice. Informaţii despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din oraşul Bălţi, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare şi acum, dar ştrangulat şi ameninţat de către cei care urăsc tot ce este românesc. Din declaraţiile celor evadaţi s-au stabilit crimele KGB săvârşite la Bălţi.MASACRU BALTI 1
 Cei 50.000 de prizonieri au fost împuşcaţi în ceafă de militarii KGB-ului şi aruncaţi în şanţurile mocirloase pe care tot ei le-au săpat la ordin (exemplu tipic al asasinilor KGB-işti (corect N.K.V.D.-işti – n.r.), întocmai ca în cazul Katyn-ului, unde diferă numai numărul celor asasinaţi). Îndată ce au fost date în vileag cele întâmplate, s-au făcut sondaje în mlaştini, în anii 1991-1992, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârleţele, nici lopeţile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulţimii scheletelor şi osemintelor răspândite în acele mocirle.
 Inimile îndurerate ale evlavioşilor creştini şi ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase şi cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a aşternut o mare cantitate de pământ bătătorit şi s-a ridicat în felul acesta un deluşor mai înalt, o movilă în trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă. Troiţa de lemn sculptat a fost darul credincioşilor din raionul Răşcani, din apropierea Bălţilor. Pe data de 7 mai 1992, s-a sfinţit această troiţă de către Preasfinţitul Petre de Bălţi, cu sobor de preoţi şi monahi, la care sfinţire au participat mii de credincioşi români şi autorităţi orăşeneşti. Atunci, cu ocazia cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul Nicodim Şchiopu, s-a lansat chemarea ca pe acel loc să se construiască o „Biserică sau Mănăstirea oaselor”, pentru ca zi şi noapte, prea cuvioşii monahi şi prea cucernicii preoţi să pomenească sufletele celor 50.000 de martiri nevinovaţi, ucişi mişeleşte cu gloanţe trase în ceafă,
Preasfinţitul Petru de Bălţi a investit ca paroh al viitorei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălţi. După aceea, lucrurile au luat o întorsătură tragică: Presfinţitul Petru a fost atacat cu arme şi bâte chiar la sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări, adepţi ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ţine de Patriarhia de Moscova. Atacurile au fost extinse şi la cele două mânăstiri din Eparhia de Bălţi şi mai continuă , împotriva a tot ce este românesc. MASACRU BALTI MONUMENT
În scaunul episcopal s-a aşezat şeful agresorilor moscoviţi, arhimandritul trădător Marcel Mihăescu. Biserica a rămas numai în proiect, un plan făcut de arhitecţi inimoşi, din cauza lipsei de fonduri, din cauza sărăciei în care se zbate Biserica Românească din Basarabia, sub persecuţia moscovită.
Oare de ce nu se vorbeşte nimic despre acest genocid împotriva poporului român? De ce nu se stabileşte adevărul în privinţa masacrelor făcute împotriva neamului nostru? Aceste crime monstruoase trecut însă sub tăcere, nu sunt oare tot un Holocaust? Aici se încheie cutremurătoarea scrisoare a cucerniciei sale, Ierodiaconul Nicodim Şchiopu.
Nota redacţiei:
1. Textul de mai sus a fot reprodus respectând  texul tipărit în ziarul „Curierul de Nord”
2. Ultima foto – Monumentul inchinat masacrului de la Balti

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.