Evolutii in dosarele de mita de la Cluj

Evolutii in dosarele de mita de la Cluj

0 130

PDL la Cluj ramas temporar fara doi din liderii organizatiei, Radu Bica si Sorin Apostu, este pe cale sa consemneze plecarea definitiva a acestora. Primul va fi trimis in judecata iar cel de al doilea are de parcurs o repriza de 29 de zile de arest preventiv.

Primarul Sorin Apostu, acuzat de coruptie, a fost suspendat din functie prin ordin al prefectului
Prefectul Florin Stamatian a semnat, vineri, ordinul de suspendare din functie a primarului municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, transmite Agerpres. Apostu se afla in arest preventiv, pentru 29 de zile, in urma unei sentinte pronuntate de Curtea de Apel Cluj, fiind acuzat de DNA ca a luat mita 94.000 de euro in schimbul incheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto si de salubrizare.
Potrivit purtatorului de cuvant al Prefecturii Cluj, ordinul de suspendare va fi comunicat tot in cursul zilei de vineri Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca:
Prefectul Stamatian a spus ca „am emis, vineri, ordinul de suspendare din functia de primar al Clujului a lui Sorin Apostu, dupa ce am primit decizia instantei prin care acesta a fost arestat preventiv. La nivelul municipiului Cluj-Napoca nu s-au produs disfunctionalitati, viceprimarul Radu Moisin preluand atributiile lui Sorin Apostu, ca reprezentant al majoritatii PDL din Consiliul Local”.
Consiliul Local ar trebui sa decida intr-o sedinta ordinara, ce va avea loc pe 29 noiembrie, care dintre cei doi viceprimari – Laszlo Attila sau Radu Moisin – va prelua atributiunile edilului.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, este acuzat ca a primit 45.000 de euro de la administratorul unei firme de salubritate, Calin Stoia, arestat si el.

„In perioada 2010 – 2011, inculpatul Stoia Calin Mihai, in calitate de administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Veres S. A., a remis inculpatului Apostu Sorin, primar al municipiului Cluj-Napoca, suma totala de 188.760 lei, echivalentul a 45.000 de euro, cu titlu de mita. Stoia Calin Mihai a dat aceasta suma de bani pentru ca inculpatul Apostu Sorin sa ii favorizeze firma in obtinerea contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca si pentru ca acest contract sa se deruleze fara incidente. Ca urmare, la data de 28 iulie 2010, intre Primaria Cluj-Napoca si SC Compania de Salubrizare Brantner Veres S. A. a fost incheiat contractul de salubrizare pentru o perioada de 8 ani”, precizeaza DNA.

Totodata, procurorii anticoruptie mai sustin ca „pentru a crea aparenta de legalitate a remiterii acestei sume de bani, suma de 188.760 de lei a fost achitata cu titlu de plata a unor contracte de consultanta juridica, incheiate fictiv intre firma beneficiara a contractului de salubrizare si Cabinetul de avocatura al invinuitei Apostu Monica Undina, sotia lui Apostu Sorin, in conditiile in care asistenta juridica aferenta acestor contracte este inexistenta”.

DNA l-a trimis in judecata pe Radu Bica, vicepresedintele CJ Cluj, pentru luare de mita
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis in judecata pe Radu Bica, vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj, pentru infractiunea de luare de mita, a anuntat vineri DNA. In acelasi dosar a fost trimisa in judecata si Aspazia Droniuc, asociat al SC Frarom Import Export SRL Cluj Napoca, acuzata de dare de mita.
Ce spune rechizitoriul DNA:
• In cursul lunii octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj, a acceptat promisiunea inculpatei Droniuc Aspazia de a-i remite suma de 20.000 de euro pentru a-i furniza acesteia informatii legate de viitoarea licitatie ce urma a fi organizata de societatea Cluj Arena pentru asigurarea mentenanta pe anul 2012 la stadionul Cluj Arena. Consiliul Judetean Cluj are o participare de 90% la societatea Cluj Arena, firma care este condusa de Plenul Consiliului Judetean Cluj din care face parte de drept si inculpatul Bica Radu Vasile in virtutea functiei sale de vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj. Societatea comerciala a inculpatei Droniuc Aspazia are ca principal obiect de activitate servicii de mentenanta, iar contractul pe care dorea sa il obtina viza servicii cum ar fi electricitatea, asigurarea cladirii, intretinerea gazonului,etc. Informatiile legate de aceasta licitatie ii erau necesare inculpatei Droniuc Aspazia intrucat ii asigurau un avantaj fata de alti potentiali ofertanti si ii facilitau castigarea licitatiei.
• Din suma de 20.000 de euro, la data de 31 octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a primit efectiv 43.000 lei, echivalentul a 10.000 de euro, in scopul mentionat mai sus. Cu aceasta ocazie, procurorii au procedat la constatarea infractiunii flagrante.
• La data de 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventiva a inculpatului Bica Radu Vasile pe un termen de 29 de zile (comunicatul nr. 675/VIII/3 din data de 1 noiembrie 2011)”.
DNA a anuntat ca procurorii au instituit sechestru asigurator asupra sumei de 43.000 de lei apartinand lui Bica, in vederea confiscarii.
De asemenea, procurorii au dispus scoaterea de sub urmarirea penala a doua persoane fata de care s-au efectuat acte de urmarire penala pentru infractiunile de dare de mita, respectiv complicitate la dare de mita.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.