Evolutia leului – in ceata specialistilor de la BNR!

Evolutia leului – in ceata specialistilor de la BNR!

0 68

Aprecierea leului este rezultatul interesului aratat de capitaluri pentru Romania, iar Banca Centrala nu poate fi acuzata de faptul ca permite aceasta evolutie a cursului, mai ales ca Banca ar trebui sa duca dobanzile spre zero daca ar dori stoparea aprecierii, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
“Cand iti pica cu drag o piata o iei in brate si atunci se varsa capitaluri, asta se intampla in prezent. Bancii i s-a reprosat ca permite, insa a permite ceva inseamna ca nu facem sa nu se aprecieze, iar ca sa nu se aprecieze ar trebui sa cumparam valuta, sa aducem dobanzile pe termen scurt la zero”, a explicat guvernatorul.
Moneda nationala s-a depreciat, marti, usor, Banca Nationala anuntand un curs de referinta de 4,0910 lei pentru un euro, mai putin cu 0,41 bani (0,10%) fata de cotatia de luni, cand moneda europeana valora 4,0869 lei.
Luni, moneda nationala inregistrase o apreciere de 0,25% in raport cu euro.
Banca Comerciala Romana estimeaza un curs de schimb de 4,1 lei/euro la finalul anului 2011, potrivit economistului sef al BCR, Lucian Anghel. Cursul mediu estimat de BCR pentru 2011 este de 4,15 lei/euro, iar pentru 2012 de 4 lei/euro, comparativ cu 4,21 lei/euro in 2010. La randul sau, Comisia Nationala de Prognoza estima pentru finele lui 2011 un curs de schimb de 4,21 lei/euro.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.