Europa și trădarea propriei sale idei istorice(2)
Dacă se dorește renașterea Europei, aceasta nu va veni din consilii, tratate sau summituri, ci din conștiință — din redescoperirea rădăcinilor sale spirituale și morale.
- Întoarcerea la rădăcini
Europa nu s-a născut în birouri, ci în mănăstiri, în biblioteci monahale, în universitățile clădite de teologi și filosofi, în biserici de piatră ridicate prin jertfă.
Adevărata Europă s-a născut din creștinism, din ideea că omul este chipul lui Dumnezeu, că libertatea nu este un drept, ci o responsabilitate.
Renașterea Europei nu va fi posibilă fără împăcarea cu propria-i credință.
Nu prin dogmă, ci prin recunoașterea adevărului moral care a ținut continentul viu:
– respectul față de viață,
– demnitatea persoanei,
– curajul mărturisirii,
– compasiunea față de suferință.
Fără aceste fundamente, nici „drepturile omului”, nici „valorile democratice” nu au substanță, pentru că se sprijină pe nisipul ideologic al unei civilizații care a uitat cine o locuiește. - Împăcarea cu trecutul
Europa trebuie să-și privească trecutul în față — fără rușine, dar și fără falsă inocență.
Să recunoască nu doar ororile războaielor, ci și minciunile postbelice care i-au falsificat conștiința.
Să admită că sub lozinca „niciodată război” s-au purtat zeci de războaie tăcute: economice, culturale, informaționale, spirituale.
Și că ideea de „unitate” a fost adesea o formă de dominație sub alt nume.
Dar adevărata unitate nu se impune, se naște.
Ea nu vine din directive, ci din împăcarea sinceră cu istoria — cu greșelile și cu înțelepciunea ei. - O nouă viziune asupra puterii
Europa are nevoie să reînvețe diferența dintre puterea de a domina și puterea de a crea.
Prima distruge, a doua întemeiază.
Prima se sprijină pe frică, a doua pe sens.
Puterea adevărată a Europei nu stă în armate, în bănci sau în alianțe, ci în capacitatea de a inspira.
De a arăta lumii că libertatea nu e anarhie, că pacea nu e frică, că demnitatea nu e negociabilă.
Numai o Europă care-și asumă suferința și învățăturile Răsăritului — nu doar confortul și hedonismul Occidentului — poate renaște cu adevărat. - România – lumina discretă din Est
În acest proces de renaștere, România poate juca un rol providențial.
Nu ca lider politic, ci ca purtător al memoriei vii.
În poporul român încă mai există un instinct al sacralității, o smerenie și o răbdare care provin dintr-o adâncă legătură cu pământul și cu cerul.
Europa, care a uitat rugăciunea, ar trebui să asculte din nou glasul acestui Răsărit tăcut, care nu-și strigă drepturile, dar își păstrează sufletul.
Căci poate tocmai aici, la margine, se mai aprinde candela pe care centrul a stins-o. - Reîntemeierea morală a continentului
Renașterea Europei nu poate fi tehnică, ci morală.
Înainte de a vorbi despre redresare economică, trebuie vorbit despre redresare interioară.
Despre întoarcerea la modestie, la familie, la muncă onestă, la respectul față de bătrâni și față de pământ.
Despre întoarcerea la Dumnezeu — nu ca instituție, ci ca măsură a adevărului.
Atunci Europa va înceta să fie o piață comună și va redeveni o comunitate vie de destine. - Prin urmare.
Europa nu are nevoie de un nou Tratat, ci de o nouă Trezire.
De oameni care să spună adevărul, chiar dacă doare.
De popoare care să-și recapete demnitatea și credința.
De lideri care să iubească mai mult libertatea decât funcția.
Renașterea Europei va începe în ziua în care fiecare popor își va aduce aminte de ce a fost creat.
Iar atunci, din ruinele iluziilor moderne, se va ridica din nou continentul care a dat lumii sfinți, poeți, gânditori și martiri —
Europa Adevărului.
Candela din ruine.
Europa seamănă astăzi cu o catedrală părăsită.
Bolțile sunt încă în picioare, dar ecoul rugăciunii s-a stins.
Oamenii trec prin ea grăbiți, făcând poze cu telefoanele, fără să ridice ochii spre tavan.
Nimeni nu mai aprinde lumânări. Nimeni nu mai știe cui se roagă.
Dar în colțurile întunecate, printre pietrele reci și fisurile timpului,
încă arde o flacără mică.
O candelă uitată, păzită de tăcerea celor care n-au plecat.
Este lumina popoarelor care n-au încetat să creadă.
Lumina bătrânelor care se roagă în pridvor,
a copiilor care mai învață „Tatăl nostru”,
a celor care, în ciuda tuturor umilințelor, mai știu să spună:
„Așa e drept, așa e bine, așa a vrut Dumnezeu.”
Acea candelă nu e mare, dar e vie.
Și din ea poate renaște tot continentul.
Căci nicio noapte nu e prea lungă, dacă cineva păstrează focul.
Renașterea Europei nu va veni prin revoluții, ci prin aprinderea acestei lumini în sufletul fiecărui om.
Prin curajul de a fi din nou drept, smerit și viu.
Prin puterea de a spune adevărul, nu cu ură, ci cu iubire.
Prin recunoașterea faptului că fără Dumnezeu, libertatea devine haos, iar pacea — o simplă pauză între două minciuni.
Când această candelă va fi văzută din nou —
când popoarele își vor aminti că templul nu este zidul, ci inima —
atunci Europa va înceta să fie o ruină și va redeveni ceea ce a fost odinioară:
un altar al demnității umane și al luminii divine.
Prima parte aici: Europa și trădarea propriei sale idei istorice (1)
Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com
