Europa ne vrea vegani? Restaurantele vor fi obligate să modifice meniurile

Europa ne vrea vegani? Restaurantele vor fi obligate să modifice meniurile

1 45

Comisia Europeană a înregistrat, luna trecută, inițiativa cetățenească europeană pentru mâncarea vegană, care va urma să fie supusă dezbaterii și aprobării. Aceasta prevede obligativitatea operatorilor care vând alimente și băuturi să pună la dispoziție și o alternativă vegană, contribuind astfel la conștientizarea colectivă cu privire la drepturile animalelor.
Organizatorii inițiativei cetățenești europene pentru mâncarea vegană, depusă și înregistrată la Comisia Europeană, solicită adoptarea unui act juridic prin care să li se ceară spațiilor private și publice care vând alimente și băuturi în Europa să pună la dispoziție și o alternativă vegană. Ei susțin că o astfel de măsură ar răspunde conștientizării colective emergente cu privire la drepturile animalelor și ar contribui la combaterea crizei climatice prin creșterea consumului de alimente pe bază de plante și ar reduce costul alimentelor.
Întrucât propunerea de inițiativă cetățenească europeană a îndeplinit condițiile formale, Comisia Europeană a considerat că aceasta este admisibilă din punct de vedere juridic.
După înregistrare, organizatorii au la dispoziție șase luni pentru a începe colectarea semnăturilor. Dacă în termen de un an de la începutul perioadei de colectare, o inițiativă cetățenească europeană primește un milion de declarații de susținere din cel puțin șapte state membre, Comisia Europeană este obligată să reacționeze.
Mai concret, va fi necesar fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, cu obligația de a-și argumenta decizia. Având în vedere campania agresivă împotriva zootehniei și a poluării produse de creșterea vitelor, precum și pentru reducerea consumului de carne din alimentație, este foarte probabil ca milionul de semnături să fie strâns foarte repede, punând în mișcare o nouă directivă europeană.

Drepturile animalelor
Inițiativa cetățenilor UE pentru mâncare vegană este adresată veganilor și celor care respectă dreptul la o alternativă vegană și, de asemenea, celor care vor să ia măsuri pentru schimbările climatice, oferind mai ușor alimente pe bază de plante consumatorilor din UE în viața lor de zi cu zi, susțin organizatorii inițiativei.
Dieta vegană nu implică exploatarea și uciderea animalelor, răspunzând la conștientizarea colectivă în curs de dezvoltare a drepturilor animalelor. În plus, dieta vegană modifică teritoriul în alegerea activităților de producție și angajare, structuri și logistică cu mai puțină poluare. Inițiativa cetățenească solicită introducerea, prin lege, a alternativei vegane în vânzarea de alimente și băuturi către publicul din Europa, cu speranța ca participarea cetățenilor europeni să ducă la aprobarea unei legi UE cu mari beneficii pentru planetă, adică în atenuarea crizei climatice, dispariția speciilor sălbatice, defrișările, utilizarea mai bună a terenurilor, apărarea vieții marine, risipa alimentară și malnutriția”, se arată în documentul înregistrat la Comisia Europeană.

Se reduc costurile
Renunțarea la carne ar contribui la reducerea costului hranei în termeni economici, a poluării, dar și a suferinței animalelor, susțin organizatorii inițiativei cetățenești.
Mâncarea vegană durabilă este mai ieftină, cu legume proaspete de sezon, și multe aspecte logistice sunt simplificate în ceea ce privește producția, depozitarea și transportul, economisind nu numai energie, ci și resurse umane și logistice. Putem spune că un mediu mai puțin poluat este mai sănătos, deci efectul dietei vegane ne face să trăim într-un mediu mai sănătos, făcându-ne mai sănătoși. Rezultatele care pot decurge din inițiativa cetățenilor UE pentru mâncare vegană se referă la mai puțină poluare în emisiile de CO2, mai puțină contaminare a mediului, mai puțină utilizare a apei și mai puțină suferință pentru animale”, se mai precizează în documentul înregistrat la Comisia Europeană.

Sursa: yogaesoteric.net

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.