Europa în sala cu oglinzi(2)
Instituțiile ajung să se autoreplice.
Produc „expertiză” conformă, reproduc „studii” care validează ideologia dominantă și se hrănesc din propriile lor iluzii.
Astfel, eroarea devine doctrină, iar realitatea – inamic.
Filosoful Hegel spunea în „Filosofia istoriei” că singurul lucru pe care guvernele îl învață din istorie este că nu învață nimic din istorie. Exact asta vedem acum. O autoreferențialitate totală. O gândire bazată pe identitate: „Noi avem dreptate. Noi suntem binele. Noi avem dreptul moral să luptăm cu rușii.” Și, din cauza asta, trăiesc într-o bulă mentală, orbiți și dezorientați în propria lor sală cu oglinzi.
Mulți politicieni germani sunt, pur și simplu, narcisici. Au o structură narcisică a personalității.
După Freud, persoana narcisică are două trăsături esențiale: pierderea legăturii cu realitatea și mania grandorii. Vor să facă din Germania cea mai puternică putere militară din Europa. Vor să-și recapete un rol politic global imaginar. Este o formă de nebunie măsurată în ambiții geopolitice.
Acești oameni cred în prostia periculoasă pe care o produc. Iar poporul, adormit și dezorientat, merge spre marginea prăpastiei dormind. Politicienii speră să continue războiul și chiar să-l extindă — spre regiunea baltică, provocând Rusia. Ei se bazează pe ideea că peste 5–10 ani vor fi suficient de puternici ca să pună Rusia în genunchi.
Totul se reduce la destabilizarea Rusiei, pentru că au nevoie de noi garanții economice: Ucraina, resursele naturale, cernoziomul fertil, elementele de pământ rare, litiul. Apoi — integrarea Rusiei, prin haos controlat, în cercul capitalist al Uniunii Europene și al așa-numitului „Vest colectiv”.
Așa-zisa atacare cu drone în Polonia pare a fi o operațiune sub steag fals. Niciun dron nu era echipat cu încărcătură de luptă, nu s-a produs niciun prejudiciu.
Armata poloneză a fost avertizată de Belarus. O falsificare totală.
La fel, originea dronelor observate în Danemarca rămâne neclară. Iar așa-zisa încălcare a spațiului aerian al Estoniei s-a întâmplat doar pentru că Estonia și-a extins unilateral zona aeriană — nu a existat nicio „agresiune rusă”.
NATO încinge deliberat situația, manipulând opinia publică europeană.
Este o formă de război cognitiv, în care percepția devine câmp de luptă. Pentru UE și Marea Britanie, războiul a devenit o amânare sângeroasă a falimentului economic și moral.
Rusia nu se va retrage. Pentru ruși, este un război decisiv, un război existențial. Occidentul, însă, se afundă. Poate Statele Unite vor rezista, dar Uniunea Europeană va fi, în cele din urmă, distrusă din interior, pentru că multe forțe din Europa nu mai urmează calea Bruxelles-ului și a Berlinului.
Ucraina se scurge de sânge. Conform unor scurgeri de informații, pierderile ar fi ajuns la 1,7 milioane de morți și dispăruți. Următorii ar putea fi nemții.
Societatea germană nu este pregătită pentru război, iar Bundeswehr-ul nu este pregătit pentru o confruntare totală — dar conducerea politică se pregătește, pas cu pas, pentru o conflagrație la scară largă.
Acest proces nu este doar geostrategic sau economic — are și o dimensiune spirituală.
Când o societate acceptă cenzura adevărului și sacrifică integritatea morală pentru „interese” sau pentru o narațiune salvatoare, ea devine vulnerabilă la eroziunea încrederii publice.
Războiul devine astfel nu doar o luptă a armelor, ci o luptă a sensurilor: între o viziune mecanică a omului ca resursă și o viziune sacră, în care omul are demnitate, iar pământul este rădăcină.
Când adevărul este înlocuit de propagandă, justiția devine instrument, memoria este rescrisă, iar responsabilitatea dispare. Iar o civilizație care își cenzurează propria memorie se condamnă la repetarea păcatului.
Orice afirmație gravă — complicități diplomatice, operațiuni sub steag fals, cifre de victime — trebuie verificată prin surse multiple.
În acest text se împletesc fapte, investigații și interpretări.
Cititorul trebuie să rămână critic, dar atent la tiparele care se repetă: autocenzura, minciuna colectivă, pierderea contactului cu realitatea.
Europa nu se prăbușește din lipsă de resurse, ci din lipsă de adevăr. Când o societate închide dezbaterea, când instituțiile devin mecanisme de validare internă și când liderii cred mai mult în propria legendă decât în realitate, prăbușirea devine inevitabilă.
Dacă nu se produce o spargere a bulei — prin recunoașterea greșelilor, prin transparență și responsabilitate — ceea ce urmează nu va fi doar o recalculare geopolitică, ci o criză de sens și de încredere care va dura o generație.
Avertismentul este simplu și final: fie vom reconstrui punțile către realitate, fie vom asista, tăcuți și amorțiți, la prăbușirea lentă a unei părți din lumea pe care o numim „civilizată”. Iar în această ecuație morală, adevărul este singura
monedă care poate plăti salvarea.
Prima parte aici: Europa în sala cu oglinzi(1)
Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com
