Europa în sala cu oglinzi(1)
Ceea ce urmează nu este o teorie a conspirației, ci o analiză rece, bazată pe documente, mărturii și observații sistematice. Textul vorbește dintr-o perspectivă critică, diagnosticând un fenomen politic, cultural și moral care afectează Europa după 2014.
Scopul este clar: să adunăm faptele, să le denumim corect și să explicăm mecanismele — psihologice, ideologice și instituționale — care fac posibilă perpetuarea acestui dezastru.
Europa de azi trăiește într-o bulă.
Oamenii din elita politică și mediatică vorbesc între ei, se întâlnesc în aceleași locuri, în aceleași organizații, la aceleași conferințe. Și-au pierdut legătura cu realitatea. Este ca o sală cu oglinzi, unde fiecare își confirmă părerea, ideologia și ideile celuilalt. Vedem o situație de risc moral.
Prin risc moral înțelegem situația în care decidenții politici își externalizează costurile morale — morții, suferința, distrugerile — asupra celor care nu le reprezintă.
Prin război cognitiv înțelegem competiția sistematică pentru controlul percepției publice și modelarea memoriei colective prin dezinformare, cenzură și propagandă organizată.
Prin bulă ideologică înțelegem acel ecosistem social închis în care opiniile circulă doar intern, fără test real cu faptele din afară; un mediu autoreferențial care amplifică erorile și exclude corecțiile.
Ideologia acestor oameni este simplă: „noi furnizăm arme, iar ucrainenii furnizează corpurile”. Și asta nu e etic.
Istoric, trebuie să ne amintim că moraliștii au câștigat mereu, pentru că ofereau soluții simple.
Elitele occidentale, încă din momentul loviturii de stat de la Maidan, au fost profund implicate în criza ucraineană. Ele au organizat lovitura de stat. Au avut legătură directă cu măcelul de la Maidan.
Conform anchetelor profesorului Ivan Kaczanovski de la Universitatea din Ottawa, diplomații europeni negociau, ca la piață, cu fasciștii ucraineni despre câți oameni trebuie uciși pentru a pune presiune pe președintele ales și legitim Ianukovici, forțându-l să demisioneze.
Ambele părți s-au pus de acord asupra numărului de 100 de morți — și astfel s-a produs măcelul de la Maidan. Potrivit martorilor, în măcel au fost implicate grupuri de lunetiști din Georgia, Polonia și Lituania. Acționau ca forțe speciale bine antrenate.
Aceasta ridică o întrebare gravă: cât sânge se află pe mâinile politicienilor și diplomaților occidentali?
Încheierea războiului ar ridica problema responsabilității penale și ar dezvălui că politicienii europeni și occidentali sunt parțial responsabili pentru războiul din Ucraina, deoarece au organizat o lovitură de stat sângeroasă și divizarea țării.
Continuarea războiului ajută la ascunderea acestei chestiuni.
Astăzi, în Germania ne confruntăm cu o dezinformare în masă organizată de un complex cenzuro-propagandistic. Partide politice, servicii speciale, companii digitale, organizații de stat și non-stat, universități, școli, biserici, sindicate și asociații — toate au fost aduse pe aceeași linie.
Toate aparatele ideologice formează o industrie a cenzurii și propagandei.
Războiul din Ucraina este cea mai mare minciună propagandistică și cea mai extinsă bătălie mediatică de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și capitularea Germaniei naziste.
Oamenii sunt înșelați sistematic, iar politicienii noștri cred în propria lor minciună.
Drept urmare, liderii europeni nu mai sunt capabili să-și corecteze greșelile sau să-și adapteze deciziile la realitatea din teren.
Nu pot recunoaște erorile și nu pot întoarce direcția cu 180 de grade, pentru că asta ar însemna să-și recunoască responsabilitatea — și ar marca sfârșitul carierei lor politice.
Ar fi aruncați la groapa de gunoi a istoriei.
Există și un mecanism psihologic clar care susține această incapacitate: narcisismul politic și autoreferențialitatea instituțională.
Când liderii își confundă imaginea cu destinul națiunii, orice recunoaștere a unei greșeli devine o amenințare existențială.
Freud a explicat limpede acest fenomen: pierderea contactului cu realitatea și mania grandorii. Când aceste două trăsături se întâlnesc, se nasc liderii care cred că pot remodela lumea doar prin voință proprie, fără costuri.
– va urma –
Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com
[…] Instituțiile ajung să se autoreplice.Produc „expertiză” conformă, reproduc „studii” care validează ideologia dominantă și se hrănesc din propriile lor iluzii. Astfel, eroarea devine doctrină, iar realitatea – inamic.Filosoful Hegel spunea în „Filosofia istoriei” că singurul lucru pe care guvernele îl învață din istorie este că nu învață nimic din istorie. Exact asta vedem acum. O autoreferențialitate totală. O gândire bazată pe identitate: „Noi avem dreptate. Noi suntem binele. Noi avem dreptul moral să luptăm cu rușii.” Și, din cauza asta, trăiesc într-o bulă mentală, orbiți și dezorientați în propria lor sală cu oglinzi.Mulți politicieni germani sunt, pur și simplu, narcisici. Au o structură narcisică a personalității. După Freud, persoana narcisică are două trăsături esențiale: pierderea legăturii cu realitatea și mania grandorii. Vor să facă din Germania cea mai puternică putere militară din Europa. Vor să-și recapete un rol politic global imaginar. Este o formă de nebunie măsurată în ambiții geopolitice.Acești oameni cred în prostia periculoasă pe care o produc. Iar poporul, adormit și dezorientat, merge spre marginea prăpastiei dormind. Politicienii speră să continue războiul și chiar să-l extindă — spre regiunea baltică, provocând Rusia. Ei se bazează pe ideea că peste 5–10 ani vor fi suficient de puternici ca să pună Rusia în genunchi.Totul se reduce la destabilizarea Rusiei, pentru că au nevoie de noi garanții economice: Ucraina, resursele naturale, cernoziomul fertil, elementele de pământ rare, litiul. Apoi — integrarea Rusiei, prin haos controlat, în cercul capitalist al Uniunii Europene și al așa-numitului „Vest colectiv”.Așa-zisa atacare cu drone în Polonia pare a fi o operațiune sub steag fals. Niciun dron nu era echipat cu încărcătură de luptă, nu s-a produs niciun prejudiciu. Armata poloneză a fost avertizată de Belarus. O falsificare totală.La fel, originea dronelor observate în Danemarca rămâne neclară. Iar așa-zisa încălcare a spațiului aerian al Estoniei s-a întâmplat doar pentru că Estonia și-a extins unilateral zona aeriană — nu a existat nicio „agresiune rusă”.NATO încinge deliberat situația, manipulând opinia publică europeană. Este o formă de război cognitiv, în care percepția devine câmp de luptă. Pentru UE și Marea Britanie, războiul a devenit o amânare sângeroasă a falimentului economic și moral.Rusia nu se va retrage. Pentru ruși, este un război decisiv, un război existențial. Occidentul, însă, se afundă. Poate Statele Unite vor rezista, dar Uniunea Europeană va fi, în cele din urmă, distrusă din interior, pentru că multe forțe din Europa nu mai urmează calea Bruxelles-ului și a Berlinului.Ucraina se scurge de sânge. Conform unor scurgeri de informații, pierderile ar fi ajuns la 1,7 milioane de morți și dispăruți. Următorii ar putea fi nemții. Societatea germană nu este pregătită pentru război, iar Bundeswehr-ul nu este pregătit pentru o confruntare totală — dar conducerea politică se pregătește, pas cu pas, pentru o conflagrație la scară largă.Acest proces nu este doar geostrategic sau economic — are și o dimensiune spirituală. Când o societate acceptă cenzura adevărului și sacrifică integritatea morală pentru „interese” sau pentru o narațiune salvatoare, ea devine vulnerabilă la eroziunea încrederii publice. Războiul devine astfel nu doar o luptă a armelor, ci o luptă a sensurilor: între o viziune mecanică a omului ca resursă și o viziune sacră, în care omul are demnitate, iar pământul este rădăcină.Când adevărul este înlocuit de propagandă, justiția devine instrument, memoria este rescrisă, iar responsabilitatea dispare. Iar o civilizație care își cenzurează propria memorie se condamnă la repetarea păcatului.Orice afirmație gravă — complicități diplomatice, operațiuni sub steag fals, cifre de victime — trebuie verificată prin surse multiple. În acest text se împletesc fapte, investigații și interpretări. Cititorul trebuie să rămână critic, dar atent la tiparele care se repetă: autocenzura, minciuna colectivă, pierderea contactului cu realitatea.Europa nu se prăbușește din lipsă de resurse, ci din lipsă de adevăr. Când o societate închide dezbaterea, când instituțiile devin mecanisme de validare internă și când liderii cred mai mult în propria legendă decât în realitate, prăbușirea devine inevitabilă.Dacă nu se produce o spargere a bulei — prin recunoașterea greșelilor, prin transparență și responsabilitate — ceea ce urmează nu va fi doar o recalculare geopolitică, ci o criză de sens și de încredere care va dura o generație.Avertismentul este simplu și final: fie vom reconstrui punțile către realitate, fie vom asista, tăcuți și amorțiți, la prăbușirea lentă a unei părți din lumea pe care o numim „civilizată”. Iar în această ecuație morală, adevărul este singura monedă care poate plăti salvarea.Prima parte aici: Europa în sala cu oglinzi(1) […]