Europa amenință să apese un trăgaci financiar care se descarcă în sens invers
Panica din spatele acestei amenințări
Zvonurile conform cărora Marea Britanie, Germania și Franța ar putea să-și vândă masiv rezervele oficiale de Trezorerie a SUA, în cazul în care Washingtonul se îndreaptă către un acord de pace Rusia-SUA, dezvăluie starea Europei: aceasta nu este strategie, ci panica unei clase conducătoare care privește cum istoria dă pagina fără ea.
Circulă șoapte despre o fantastică „opțiune nucleară” de 2,34 trilioane de dolari, de parcă Europa ar controla un munte de datorie americană pe care l-ar putea dezlănțui ca represalii.
Dar acel număr este ficțiune.
Singurele rezerve pe care aceste guverne le controlează de fapt sunt de aproximativ 550-600 de miliarde de dolari, deținute de Banca Angliei, Banque de France și Bundesbank. Restul — „trilioanele” — sunt active de custodie aparținând investitorilor non-europeni. Europa nu poate lichida ceea ce nu deține.
Așadar, marea „opțiune nucleară” este demascată: o cacealma construită pe active care nu sunt ale lor și o amenințare care ar prăbuși Europa înainte de a deranja Washingtonul.
Chiar și vânzarea deținerilor sale reale ar fi fatală pentru Europa. Washingtonul ar putea absorbi șocul. Europa nu.
Lichidarea ar declanșa o vânzare ca represalii a titlurilor de stat britanice (gilts), germane (bunds) și franceze (OATs) — schelăria datoriei suverane care susține băncile, pensiile, moneda și iluziile de stabilitate ale Europei. Randamentele ar exploda, euro s-ar scufunda, iar BCE s-ar confrunta cu un apel în marjă (margin call) continental.
Timp de 80 de ani, Europa a implorat SUA să-i garanteze securitatea și prosperitatea.
Acum șoptește despre un război financiar împotriva chiar țării care i-a menținut elitele la putere. ‼️
Un continent construit pe garanții americane își imaginează că poate șantaja America.‼️
Asta se întâmplă când irelevanța geopolitică întâlnește panica civilizațională.
Pentru că Europa nu acționează din slăbiciune, ci reacționează la faptul că negocierea reală are loc fără ea.
Washingtonul și Moscova sondează parametrii finalului de joc. Rolul Europei? Să-i trimită pe Cei Trei Nătărăi (Three Stooges) la Londra și să pretindă că încă mai contează.
Replica lui Macron — „Europa are multe cărți în mână” — se prăbușește instantaneu.
Singurele cărți pe care Europa le deține sunt promisiuni de plată (IOU-uri), active rusești înghețate (adevărata bombă nucleară kamikaze) și amenințări care i-ar incinera propriile economii înainte de a incomoda America.
Este jucătorul care și-a vândut jetoanele și insistă că este încă la masă.
Merz murmură cu scepticism.
Starmer invocă o „coaliție a doritorilor”. Dar niciunul nu are putere de negociere, pârghii sau vreo cale de a dicta termeni.
Zelensky livrează apoi scenariul înmânat de patronii săi europeni: „Rusia insistă să cedăm teritorii. Noi nu vrem să cedăm nimic. Americanii caută un compromis.”
Aici se rupe fațada.
Washingtonul vrea un acord ancorat în harta așa cum există ea și vrea o cale de ieșire.
Europa are nevoie ca războiul să fie prelungit, nu de dragul Ucrainei, ci pentru a-și amâna propria scadență și pentru a menține fluxul banilor iliciți.
Europa s-a încătușat de un război proxy pe care nu îl poate conduce sau supraviețui. Și-a pariat viitorul pe fanteziile înfrângerii rusești, și-a sacrificat industriile pe sancțiuni care au detonat în interior și a construit o politică pe teatrul care s-a dezintegrat odată ce Washingtonul a îmbrățișat o măsură de realism.
Și iată adevărul din spatele tuturor lucrurilor, de la cenzură la isterie și până la amenințările cu auto-incendierea financiară… Europa se teme de propria populație mai mult decât se teme de Moscova sau Washington.
De aceea există DSA (Legea Serviciilor Digitale). De aceea disidența este criminalizată. De aceea narativele trebuie gestionate centralizat.
Pentru că, dacă europenii vor uni vreodată punctele — colapsul economic, bumerangul sancțiunilor, destrămarea demografică, corupția războiului proxy, degradarea politică — conducătorii lor știu exact ce urmează.
Așa că da, ar putea fi suficient de dereglați încât să contemple arderea a ceea ce a mai rămas din ordinea financiară post-1945. Pentru elitele Europei, colapsul sistemului este mai puțin terifiant decât colapsul propriei lor autorități.
Europa nu avertizează Washingtonul.
Europa imploră să nu fie lăsată în urmă.
Iar istoria, indiferentă ca întotdeauna, a mers deja mai departe, fără niciun loc rezervat pentru cei care au confundat iluziile cu puterea.
Autor: Gabriela Neacsu
Sursa: facebook.com
