Eurocopter ramane la Ghimbav

Eurocopter ramane la Ghimbav

0 87

Elicopterele Puma ale armatei britanice vor fi modernizate in continuare in Romania. Firma franceza Eurocopter, membra a grupului EADS, a dezmintit intr-un comunicat zvonurile ca ar putea, din cauza crizei, sa-si relocheze activitatea in Marea Britanie. La inceputul acestui an, ambasadorii Frantei si Germaniei s-au aflat in vizita la Grupul Eurocopter Romania de pe platforma IAR Ghimbav.
Cotidianul The Times publica zilele trecute o informatie potrivita careia compania Eurocopter, care face parte din grupul EADS – European Aeronautic Defence And Space, ar putea sa isi relocheze activitatea catre Marea Britanie. Zvonul parea intarit de alte informatii privind criza din Regatul Unic, ale carui oficialitati ar fi dorit, in conditiile dificultatile financiare cu care se confrunta economia britanica, sa realizeze in tara operatiile de modernizare a elicopterelor Puma ale armatei britanice. Informatia lansata de The Times a fost preluata de agentiile de stiri din intreaga lume.
Intr-un comunicat emis recent, Eurocopter precizeaza insa ca decizia ca elicopterele Puma din dotarea fortelor armate britanice sa fie modernizate in Romania ramine ferm valabila. „Inca din faza incipienta a discutiilor privind acest contract, Eurocopter si Ministerul Apararii din Marea Britanie au fost de acord ca Eurocopter Romania va fi societatea care va efectua lucrarile aferente contractului de modernizare a elicopterelor Puma, iar acest aspect ramine ferm valabil. Contractul de modernizare a elicopterelor Puma apartinind armatei britanice va reprezenta o parte importanta a acestui proces, de indata ce vor fi finalizate toate demersurile legale privind acordul Eurocopter cu IAR“, se precizeaza in comunicat. Informatia privind o eventuala relocare a activitatii din Romania a fost facuta publica de cotidianul The Times, informatie preluata de agentiile de stiri din intreaga lume.
In luna ianuarie a acestui an, directorul Eurocopter Romania, Jean Louis Mascle, anunta ca intentioneaza dezvoltarea activitatii de revizii-reparatii elicoptere la Ghimbav, aici urmind sa fie dezvoltat unul dintre cele mai puternice centre industriale aeronautice ale grupului. Anuntul a fost facut cu ocazia vizitei oficiale a ambasadorilor Frantei si Germaniei, Henri Paul si Andreas von Mettenheim, la Grupul Eurocopter Romania de pe platforma IAR Ghimbav.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.