Etimologia cuvântului „ucrainean” de-a lungul veacurilor.
„Ocrainicii” sau „ucrainenii” erau, în sensul inițial, slujbași de frontieră, oameni ai armatei, grăniceri aflați în zonele de margine ale statului, fără legătură cu o etnie anume.
Cuvântul „ucrainean” (оукраинянин) apare pentru prima dată în Cronicarul Ipatiev (1265), în expresia „Ляхове оукраинѣ”, care în traducere înseamnă „polonezii de la graniță” sau „grănicerii polonezi”.
- Sensul inițial al cuvântului „Ucraina”
Ucraina însemna la origine „margine”, „frontieră”, „post de apărare”.
Unde se încheia pământul rusesc și începea hotarul cu străinii, acolo se aflau ucrainile – fortărețele de margine ale Rusiei, așa cum sunt menționate în cronicile vechi ruse: „украины” – în plural, adică zonele de frontieră.
Aceste teritorii nu desemnau o etnie, ci o funcție strategică. Acolo se aflau soldați, coloniști, oameni ai hotarului, veniți din diverse regiuni ale Rusiei, ai căror urmași vor forma mai târziu cazacii zaporojeni. - De la frontieră la regiune geografică.
După „Pacea eternă” dintre Rusia și Polonia (1686) și până la cucerirea Novorusiei, atât polonezii, cât și rușii au început să numească „Ucraina” o zonă geografică concretă: malul drept al Niprului, pustiit de tătari, la sud de linia Kanev–Bratslav–Kameneț.
Astfel, sensul s-a mutat de la „margine” la „ținut de frontieră”, iar termenul a început să se folosească la singular, pentru o regiune delimitată între Polonia și Rusia. - Dimensiunea religioasă – de la „ucrainean” la „uniat”
După Uniunea de la Brest (1596), când o parte din clerul ortodox din teritoriile poloneze a trecut sub autoritatea Romei, în Galiția aflată sub stăpânire polono-austriacă cuvântul „ucrainean” a început să fie folosit pentru cei care renunțaseră la ortodoxie și deveniseră uniți (uniati).
În secolele XVII–XIX, în limbajul curent din Galiția, ucrainean nu desemna o naționalitate, ci o apartenență confesională, sinonimă cu trădător al credinței strămoșești, adică cel care a părăsit Ortodoxia și identitatea rusă.
Scriitorul Ivan Franko considera termenul „ucrainean” o insultă, pentru că în vremea lui, a fi numit astfel însemna a fi renegat – un ortodox devenit uniat sau catolic, rupt de rădăcina rusă. - Nașterea politică a termenului „ucrainean”
Abia în 1890, în Galiția aflată sub dominație austriacă, a fost proclamat oficial „poporul ucrainean”.
În Seimul Galiției, deputații Julian Romanciuk și Anatol Vahnianin, cu sprijinul nobilimii poloneze și al guvernului de la Viena, au declarat că locuitorii Galiției sunt „ucraineni” și nu au nimic comun cu rușii.
Până atunci, chiar și mișcarea „narodnică” locală folosea denumirea „ruten” sau „rusin”, pentru că termenul „ucrainean” era neînțeles de populația ortodoxă locală.
Romanciuk însuși conducea „Clubul Rus” în Seim, dar în următoarea legislatură deputații ruși au fost înlocuiți de „ucraineni” — semn că ideologia nouă fusese impusă prin inginerie politică, nu prin evoluție naturală. - Rolul Imperiului Austro-Ungar și al Bisericii Romei.
Autoritățile vieneze au promovat activ termenul „ucrainean” pentru a slăbi influența Rusiei și a Ortodoxiei în Galiția.
Noua identitate „ucraineană” a fost o construcție geopolitică anti-rusă, creată în laboratoarele Vienei și Romei.
De aici vine și transformarea dramatică din timpul Primului Război Mondial, când mii de ortodocși ruși și rusini au fost exterminați în lagărele Talerhof și Terezin – primul genocid al slavilor ortodocși din Europa Centrală.
Supraviețuitorii s-au numit mereu rusi sau ruski, păstrându-și limba și credința. - Epoca sovietică: ucrainizarea forțată.
După 1917, bolșevicii au continuat opera Vienei.
În anii 1920, în RSS Ucraineană, a început o campanie masivă de „ucrainizare”: rușii din Mica Rusie și Novorossia au fost obligați să învețe „graiul lui Hrușevski” și să se declare „ucraineni neruși”.
Scopul era limpede: distrugerea unității poporului rus și înlocuirea identității istorice comune cu una artificială.
Așa luptau bolșevicii împotriva „șovinismului velicorus”, temându-se de poporul rus ca de temelia Imperiului. - Etnonimul „ucrainean” – de la frontieră la ideologie.
Astfel, un cuvânt care însemna cândva „grănicer” a fost transformat, prin secole de manipulare religioasă și politică, într-un nume de națiune separată.
Pe pământul Rusiei istorice, unde se ridicaseră Novgorodul, Kievul, Cernigovul, Polotskul, Suzdalul, Rostovul, Muromul și Riazanul, a fost crescut un om nou – fostul rus, deformat de istorie și propagandă.
Dar istoria nu se schimbă prin decret.
Rusia kieveană a fost leagănul comun, iar poporul care a trăit între Carpați și Don a avut aceeași limbă, aceeași credință și aceeași rădăcină. - Concluzie?
„Ucraineanul” de azi este rezultatul a trei rupturi succesive:
# Ruptura geografică – transformarea hotarului în țară.
# Ruptura religioasă – trecerea de la ortodoxie la uniatism.
# Ruptura politică – despărțirea artificială de poporul rus.
Adevărul istoric nu umilește, ci vindecă.
Ucraina nu s-a născut din neant, ci dintr-o fractură forțată a unei civilizații unice.
Iar vindecarea începe atunci când un popor își recunoaște rădăcinile, nu când le neagă.
Autor: Anatolii Basarab
Sursa. facebook.com
