Esenţa democraţiei

Esenţa democraţiei

0 27

Ce e democraţia?
Puteţi trece peste propaganda care vă formează şabloanele mentale? Cred că putem privi obiectiv spre zona aşa-zisă a democraţiilor consolidate pentru a înţelege care-i caracteristica acestui tip de societate. Trebuie doar să ne dăm jos ochelarii de cal şi să ne concentrăm pe realităţile pe care le vedem acolo.
N-am să încep cu a contrazice şabloanele deoarece asta fac de atâta amar de vreme şi sunt contestat. Degeaba spun că „triumful justiţiei” e doar propagandă ieftină în condiţiile în care vedem permanentizarea comportamentelor de tip Koveşi la nivelul întregii lumi aşa-zis democratice.
Nu poţi spune că ai justiţie în condiţiile în care vaca ajunsă acum la Bruxelles şi-a desfăşurat întreaga activitate sub coordonarea serviciilor secrete americane şi a slugilor acestora din România. La fel cum nu poţi spune că ai justiţie în SUA, unde un desant al FBI(dublat de celelalte servicii secrete ale statului) face zid pentru protejarea deviantei odrasle a lui Biden. Degeaba apar informaţii devastatoare care conduc în mod indubitabil la activitatea politică a ramolitului de la Casa Albă în condiţiile în care căruţa juridică a SUA efectiv refuză să-l acuze pe Hunter Biden. Şi de ce nu, şi pe ramoliul de tată-său care şi-a transformat întreaga activitate politică în una de şpagă şi trafic de influenţă.

OK, suficient! Aşa cum am spus, nu mă voi mai referi la aspectele care contrazic doctrina, ci voi merge la esenţă. În conformitate cu definiţia, democraţia este o societate bazată pe libera iniţiativă şi amestecul cât mai nesemnificativ al statului în treburile private. Practic statul are un rol strict de arbitru, în timp ce ceilalţi sunt jucătorii. Perfect. Să studiem acum modul în care este implementată această definiţie. Într-adevăr, în statele considerate democratice libera iniţiativă este baza. Există o grămadă de întreprinderi, de diverse dimensiuni, din care mulţi angaţi îşi primesc banii necesari traiului. Însă, ceea ce nimeni nu poate contesta este fenomenul de polarizare, care face ca, la un moment dat, micile iniţiative să fie înghiţite de peştii mari. Să vă dau un exemplu. Cei care-au prins începuturile internetului ştiu bine că pe atunci se obişnuia să ai propriul server de mail acasă sau pe serverul companiei. Apoi, zecile de ISP-uri apărute au oferit clienţilor un mail mai facil pe serverele lor. De asemenea, au apărut servicii de mail pe web, Hotmail fiind pionierul. După care a venit Yahoo şi apoi Google cu al său Gmail. Acum, întreaga comunicare a planetei este concentrată în mâinile câtorva giganţi: Google, Apple, Microsoft. Împreună au practic 90% din piaţă. E simplu de înţeles că avem de-a face cu un monopol.

Comportamentul pe care l-am dat ca exemplu poate fi văzut peste tot. În domeniul comerţului, de exemplu, Amazon a strivit tot ce i-a stat în cale, devenind un jucător de primă mână peste tot pe unde a intrat, alăturându-se astfel structurilor monopoliste care controlează activitatea economică a SUA. Însă sunt zone mult mai discrete unde funcţionează structuri similare. Cum ar fi, de exemplu, sănătatea. Zona asigurărilor de sănătate este un monopol. La fel şi zona serviciilor de sănătate. Sau zona farmaceutică. Asta se observă până şi la noi în domeniul comerţului cu medicamente unde câteva lanţuri mari au reuşit să monopolizeze piaţa.

Probabil unii care se cred mai isteţi vor sări să mă contrazică şi să mă acuze că nu am habar de utilizarea termenilor: n-are cum să fie monopol atunci când sunt mai mulţi participanţi care-şi împart piaţa. Corect, aş adăuga eu, dar cum am putea să-i spunem? Când vezi, spre exemplu, că în zona internetului sunt trei participanţi care-şi „împart” piaţa, despre ce e vorba? Nu, nu e concurenţă şi asta se vede cu ochiul liber. Într-adevăr, nu e nici monopol deoarece sunt mai mulţi participanţi. Şi atunci? Ei bine, există o noţiune corectă care descrie actuala stare de fapt şi care este una mult mai supărătoare decât cea de monopol. Însă se potriveşte perfect. Este cât se poate de limpede că ne înscriem fără nicio tăgadă în definiţia oligarhiei.

Dacă privim fără părtinire o să constatăm că, în realitate, aşa-zisa democraţie nu-i nimic altceva decât o oligarhie. Puteţi lua ca studiu Canada, probabil cea mai oligarhică societate din lume în care întreaga avuţie naţională este concentrată în mâinile a 5 familii despre care mulţi dintre canadieni nici măcar n-au auzit. La fel se petrec lucrurile şi-n SUA, doar că acolo e vorba de ceva mai mulţi oligarhi. Şi la fel se petrec treburile şi-n Europa, Australia sau în alte părţi ale lumii. În aceste condiţii vă întreb cât se poate de franc: unde-i diferenţa dintre oligarhiile occidentale şi cele orientale? Care-i acea caracteristică pe care, punând-o în valoare, ar putea face diferenţa? În realitate nu există.

De ce credeţi că a putut China să facă o tranziţie atât de uşoară şi de spectaculoasă la economia de piaţă? Simplu: pentru că oligarhia exista şi nu a trebuit decât să i se aloce noi roluri. Dar asta am văzut-o mult mai bine în Japonia unde, peste noapte, s-a făcut tranziţia de la o societate medievală, cu seniori şi supuşi, la una „democratică” în care economia este „deschisă”, iar politica, de asemenea. Nu-i ciudat?

Desigur că nu e. Treburile acestea sunt cunoscute şi, probabil, vor fi unii care-mi vor reproşa că am scris un articol în care se descoperă apa caldă. Dar, privind în jur, îmi dau seama că e esenţial ca oamenii să privească atent şi să-şi înţeleagă mediul în care acţionează. Abia din acel moment nu vor mai putea fi păcăliţi de aparenţe. Iar cănd propaganda nu mai păcăleşte, cad toate cortinele, mecanismul infernal lăsându-se descoperit. Abia de-atunci începe să înflorească speranţa!

P.S. Wikipedia a schimbat definiţia recesiunii pentru a susţine retorica Administraţiei SUA care susţine că „nu-i chiar o recesiune”. Democracy!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.