Eșec total al negocierilor de pace dintre SUA și Ucraina.
Zelensky alege războiul, împreună cu Macron, Merz, von Leyen și Steimer.
Eșecul negocierilor de pace de la Miami dintre delegațiile americane și ucrainene erau previzibile și configurează noua spirală a confruntării de pe frontul ucrainean.
O nouă paradigmă în care Ucraina nu va mai avea sprijinul Statelor Unite, dimpotrivă, Rusia va beneficia de acest sprijin, conform noii reașezări diplomatice dintre Casa Albă și Kremlin.
Asta înseamnă că sancțiunile economice impuse Rusiei ce depind de SUA vor fi ridicate, iar Zelensky și regimul său putred de corupt va trebui să se bazeze numai pe contribuțiile stupizilor de europeni, ai căror lideri subzistă la putere numai datorită continuării războiului în Ucraina.
Inflexibilitatea președintelui Zelensky (a celor care sunt în spatele lui) în ce privește cedarea teritoriilor Donbas-ului rușilor are legătură și cu pierderea categorică a viitoarelor alegeri din Ucraina dacă o va face, urmând să fie imediat arestat de viitorul regim militar de la Kiev, probabil și împușcat pentru înaltă trădare.
Aspect confirmat și de fiul președintelui SUA, Donald Trump Jr, care a descris amploarea corupției oligarhilor ucraineni. Între timp liderul de la Casa Albă a lansat un atac dur la adresa președintelui ucrainean, acuzându-l de nerecunoștință și de încăpățânare, in timp ce laudă disponibilitatea pentru pace a lui Vladimir Putin.
Este de așteptat o cumplită ofensivă de iarnă a Rusiei în zona Donbas și în zona Zaporojîie, pentru a se accentua și diplomatic greșeala fatală pentru Ucraina de a nu fi acceptat o pace nemulțumitoare, dar și pentru a-i da dreptate public președintelui american.
După întâlnirea lui Zelensky cu liderii europeni de la Londra este de așteptat ca aceștia să-l instige să continue războiul cu orice preț, pentru că bugetul Uniunii Europene a fost deja structurat în jurul reînarmării Europei și a Ucrainei prin alocarea a aproape un trilion de euro.
Aceste sume trebuie să meargă în conturile marilor companii armament franceze, britanice și germane, în salariile și pensiile ucrainenilor, în conturile Kievului și în cele din paradisurile fiscale ale camarilei lui Zelensky, probabil cu comisioane gigantești pentru cei patru mari lideri europeni menționați în titlul acestui articol.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni azi(luni), la Londra, cu lideri importanți ai Europei, într-un demers de solidaritate politică, după ce președintele american Donald Trump l-a atacat din nou, acuzându-l că nu acceptă „pacea rusească” în Ucraina, relatează Gândul.
În același timp, Kremlinul a salutat public noua strategie de securitate națională a SUA, pe care o consideră favorabilă Moscovei. „Am discutat cu președintele Putin și am discutat cu liderii ucraineni, inclusiv… președintele Zelenski, și trebuie să spun că sunt puțin dezamăgit că președintele Zelenski nu a citit încă propunerea, care a fost făcută acum câteva ore”, a spus Trump.
Liderul de la Casa Albă a adăugat că Rusia și-ar dori întreaga Ucraină și că el crede că Moscova este „de acord” cu planul de pace, însă „nu sunt sigur că Zelenski este de acord cu acesta”.
Duminică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat strategia și l-a lăudat pe Donald Trump, pe care l-a numit „un liber puternic”.
„Ajustările pe care le vedem sunt, în multe privințe, în concordanță cu viziunea noastră.
Poate că putem spera că aceasta va fi o garanție modestă că va fi posibil să continuăm să colaborăm în mod constructiv pentru a găsi o soluție pașnică pentru Ucraina, cel puțin”, a spus Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Rusia se închide într-o abordare escaladată și nu caută pacea. Trebuie să continuăm să exercităm presiuni asupra Rusiei pentru a o obliga să accepte pacea. Căci miza în Ucraina este și securitatea Europei în ansamblu.”, a declarat conform Gândul Emmanuel Macron, cu ipocrizia diversionistă care-l caracterizează, omițând convenabil să menționeze că el este cel care l-a convins pe Zelensky să nu accepte nicio pace negociată de americani.
În urmă cu două zile Donald Trump Jr., care nu are niciun rol formal în administrația tatălui său, dar este o figură-cheie a mișcării MAGA, susține că bogații „corupți” ai Ucrainei au fugit din țară și au lăsat „ceea ce ei considerau clasa țărănească” să poarte războiul, scrie HotNews.
El l-a acuzat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, că prelungește războiul pentru că știe că nu ar câștiga alegerile dacă s-ar încheia conflictul.
„Auzim tot felul de zvonuri despre ce se întâmplă când observăm că fiecare plăcuță de înmatriculare din Monaco este ucraineană (…).
Bogații au fugit și au lăsat ceea ce ei considerau clasa țărănească să poarte aceste războaie. Nu a existat niciun stimulent pentru a se opri, pentru că atât timp cât trenul cu bani venea și ei furau, nimeni nu făcea niciun audit pentru nimic, așa că nu exista niciun motiv pentru pace”, a declarat Donald Trump Jr, conform cotidianului citat anterior.
Întrebat dacă este posibil ca tatăl său să se retragă pur și simplu din eforturile privind Ucraina, fiul președintelui SUA a spus că poate o va face, menționând că Donald Trump este unul dintre cei mai imprevizibili oameni din politică.
El susține că SUA nu va mai fi „idiotul cu carnetul de cecuri”, a avertizat Trump Jr. potrivit HotNews.
Libiu Dan Mateescu




