Epitaf pentru Căncescu
Aristotel Căncescu, scria presa săptămâna trecută, se retrage definitiv din viața politică. Vestea nu surprinde, finalitatea era previzibilă după mișcările politice dezarticulate și dezordonate ale acestuia în ultimul timp, ultimul eșec lamentabil fiind invalidarea listelor sale de semnături pentru candidatura la președinția Consiliului Județean, aspect care l-a exasperat pe Căncescu, dar l-a și conștientizat de evidenta sa irelevanță în viața publică brașoveană.
Eu sunt rege și basileu
Necuprinsă era puterea locală a celui supranumit cu emfază, sau doar șoptit „Șeful”, autocratorul necontestat al județului Brașov, Aristotel Căncescu ipostaziindu-se într-un fel de Salmanasar al-III-lea, sau un fel de Cambyses al II-lea, a cărui umbră amenințătoare s-a lățit asupra brașovenilor timp de 15 ani, conform principiului bizantin “Koheti kron, koheti basileus”/ „Eu sunt regele, eu sunt basileul”. Ca să fim descriptivi, Căncescu stăpânea destinele județului, angajaților CJ Bv, instituțiilor din subordine, dar determina decisiv și destinele altora, din instituțiile coercitive ale statului, din economia privată – contractori ai CJ, din sănătate și învățământ, din servicii, cultură și presă, din primării și consilii locale. Prin vicepreședinția sa națională a partidului de guvernământ exercita o apăsare și asupra ministerelor și asupra marilor regii ale statului. Era infailibil, inamovibil, nemiscibil, un adevărat pater patriae, mă rog, al județului, căruia toți trebuiau să-i dea ascultare și asta neîntârziat. Era, cum se putea altfel?, ctitorul Aeroportului Brașov, un obiectiv demarat de unul și construit de altul în prezent.
Sfârșitul în toate
Ce s-a întâmplat dară cu Căncescu? S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu alții mult mai celebri, cu unii chiar de pe frontispiciul marii istorii. S-a întâmplat că nu a luat în seamă unul din dictonurile celebre ale lui Solon, unul dintre cei șapte înțelepți ai lumii antice grecești „În toate să avem în vedere Sfârșitul!”. Încrezător și anesteziat de credința în propria infailibilitate nu a observat că forțe considerabile se comasau împotriva sa, atât din zona serviciilor cât și din zona parchetelor sau din cea prezidențială. „Aroganții nu văd niciodată pericolul apropiindu-se” – cugeta Thanos. Aroganța lui Căncescu, înnăscută și probabil moștenită de la taică-su, l-a privat exact de acel simț al primejdiei pe care prădători, cum a fost și el, îl posedă pentru a evita intuitiv exact ceea ce Căncescu nu a evitat, prăbușirea.
Căncescu pleacă neregretat
Fostul președinte al Consiliului Județean a făcut mult bine unora, mult rău altora, iar unora și bine și rău, nu neapărat în această ordine. Nu vom detalia aici natura binelui sau răului efectuate de Căncescu asupra altora. Finalitatea hegeliană este însă aceeași în cazul său, pleacă din viața publică fără ca brașovenii să-l regrete, asta pentru a-l parafraza pe marele istoric antic chinez, Sî Ma. A centraliza acum, chiar și frugal, binele sau răul făcut de Căncescu județului Brașov și locuitorilor săi ar fi o analiză urmată de o sinteză, care țin mai mult de o expertiză istoriografică decât de un demers jurnalistic. Răul făcut de Căncescu unora, multora, rămâne adânc încrustat în conștiința acestora, în timp ce binele făcut multora a fost uitat demult. Tizul său, Aristotel Stagiritul spunea că „Nimic nu se învechește mai repede ca o binefacere!” Aristotel Căncescu părăsește viața publică, în care oricum nu mai reprezenta decât o palidă notă de subsol, cu tot cu Mix-ul său, veste proastă pentru recent constituitul și disperatul ghiveci politicianist încropit în grabă în jurul lui Ponta și Tăriceanu, fuziunea Pro România-ALDE.
Golgota Justiției
Îl așteaptă însă Golgota Justiției, unde situația sa de la Curtea de Apel Brașov reflectată de un cunoscut avocat penalist brașovean, sub condiția confidențialității, este albastră rău, după condamnarea pe fond la șapte ani de închisoare cu executare, pronunțată și motivată de Tribunalul Brașov. Așa că survine întrebarea retorică existențială, Căncescu se retrage doar din viața politică sau și din viață? Sau poate, vanitos, presupune că o viitoare reîncarnare l-ar reabilita postum. Al Pacino în rolul lui Lucifer aprecia „Vanitatea oamenilor, calitatea mea preferată!”. În cazul în care, previzibil, Căncescu va ajunge în cel de-al noulea cerc al Infernului lui Dante, ultimul, cel mai de jos și cel mai groaznic, cel al trădătorilor, îl va lăsa vanitatea sa înnăscută să-și recunoască trădările față de apropiații și față de depărtații săi, față de făcătorii de bine?
Când președintele (sic!) al celui de-al noulea cerc al Infernului îl va întreba „Ce ai făcut semenilor tăi de ai ajuns tocmai aici?” puțin probabil că va regreta, va inventa cine știe ce conspirație paralelă sau perpendiculară pe sinele său tulburat. „Nil mirare!” spuneau romanii, nimic nu ne miră spunem și noi, având în vedere personajul.
Libiu Mateescu
Perfect punctat…plus la regretatul in ale politicii l-a ajutat pe autor sa ajunga pe cai mari…cand era pe cai mari…acum autorul isi plimba sapca prin diverse locuri si ii canta binefacatorului prohodul…politic …nu se potriveste aici zicala cu „cainele nu musca mana care i-a dat bucata de paine”…musca…doar ca acum are dinti de lapte…
Serviciile (alaturi de mafia din interne) l-au sustinut pe acest prapadit. Nu mai trebuie bagat in seama, acesta alaturi de alte gunoaie, care au facut atata rau peste tot pe unde a trecut, trebuie sa li se stearga numele din arhivele publice.
Este o greseala! Abia acum ,cand e neputincios
si incepe pe bune sa simta ce este frica de bulau
nu trebuie lasat in umbra!
El sta acasa si banii de la posturile de radio su tv.,ii merg snur!
Neputincios a fost intotdeauna. Frica de bulău este valabila pentru un constient. El nu a fost si nu este. Sunt destui care afirmau ca nu era prea normal inca de la nastere. Da banii vin la greu. El practic traieste doar dintr-o parte din dobanzile care-i vin de la banii plasati prin strainatate. Daca cei de la oficiu de spalare bani (ati vazut ce oameni sunt numiti) ar dori ar da de urma banilor imediat. Si acum, cand ma refeream la „uitare”, doream sa sugerez o „stergere din istorie” practicata inca din antichitate. Este un nume odios ce trebuie uitat datorita jafului extins practicat, evident, cu sprijinul si toleranta institutilor de control și de forta.
Cancescu o mizerie umana. Toata viata lui politica se reduce la jaful banului public. Asa este, justitia (DNA, celelalte parchete, inclusiv cele militare ci Curtea de Conturi) complice la faptele lui penale, l-a cocolosit si l-a lasat sa fure fara consecinte pana azi. Chiar si o pedepsa exemplara, daca ar fi data, nu poate sterge pata imensa dupa obrazul justitiei.
Dacă ar exista justiție pe lumea asta, prăpăditul ăsta și cu vinitura analfabetă ar fi fost pe jumătate deja putreziți într-o celulă.
Ce vrei sa ne spui dle prefect Mateescu? Pentru ca ati fost si colegi de etaj și probabil și de partid arată așa articolul. Mai trebuia sa faci articolul in versuri ca sa fie un EPITAF pentru un NIMIC POLITIC. Acest individ, adica numitul Cancescu, unul din cei mai bogati indivizi cu CI de Brasov, a facut avere doar din bani publici. Cred că te-ai chinuit la greu sa scrii o asmenea oda individului.
Perfect punctat…plus la regretatul in ale politicii l-a ajutat pe autor sa ajunga pe cai mari…cand era pe cai mari…acum autorul isi plimba sapca prin diverse locuri si ii canta binefacatorului prohodul…politic …nu se potriveste aici zicala cu „cainele nu musca mana care i-a dat bucata de paine”…musca…doar ca acum are dinti de lapte…