Enel explicații oficiale ale părăsirii României

Enel explicații oficiale ale părăsirii României

0 229

Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este cadrul legal, ci faptul că a ajuns într-o poziţie de unde nu mai poate creşte, a afirmat marţi Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă.
„Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am „saturat” spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere”, a explicat Starace.
„Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa.
Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii. Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat”, a spus Starace.
„S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo”, a arătat şeful companiei italiene.
„Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”, a mai spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.
Zvonul precum că o firmă din Grecia ar dori se preia participația Enel se confirmă. Grecii printr-o firma ce apartine statului elen doresc 70% din actiunile Enel. (V.T.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.