Emil + Munca = love
Daca interimatul lui Boc la Ministerul Muncii nu se sfarseste foarte repede, ma tem ca activitatea asta se va decredibiliza cu totul. Nu ca statul lui Boc in fruntea Guvernului face vreun bine patriei, dar relatia personala a premierului cu munca si, mai ales, excesele ei, ne va duce cu siguranta la ruina. Sa nu uitam ca marile decizii din politica vizionara a guvernantilor, aia care a dus la ciuntirea pensiilor, salariilor si indemnizatiilor se luau in perioada in care primul ministru se jertfea pe altarul muncii si abia mai gasea vreme, intre doua indeletniciri legate, sa marturiseasca faptul ca nu mai stie de cand n-a mai fost in concediu. Desi omul se confesa pe posturi in toata sinceritatea, cultul stupid pentru roboteala cu orice pret le care suntem si noi parte ne-a impiedicat sa ne intrebam daca nu cumva e cazul ca maruntelul sa ia, daca nu concediu extralarge, macar o pauza de guvernare. Sa mai respire o clipa pensionarii si mamele. In locul huiduielilor si motiunilor care, s-a vazut, n-au nici un efect, mai sanatoasa ar fi fost o hartie incropita de specialisti in surmenaj si bulimii de stres, pe care s-o semnam cu totii si care sa-l invite pe Emil sa-si ia o vacanta. E clar ca prichindelul guvernamental a avut dintotdeauna o relatie nesanatoasa cu munca: a inaltat trasul la coasa sau la rindea la rang de politica de stat, doar ca a inlocuit iarba si lemnul cu subiecti vii. Si asta a durut.
Concubinajul lui Emil Boc cu munca miroase deja a pornografie laborala de cand seful Guvernului a preluat si interimatul la Ministerul Muncii. De parca a jinduit toata viata sa ocupe scaunul asta. De parca trebuia musai ca in titulatura sa sa fie inclus cuvantul munca imediat dupa nume si prenume. Consfintirea oficiala ca Boc nu doarme niciodata si nici nu lucreaza pur si simplu. El munceste.
Nostimada este ca, de cand s-a instalat in gaoacea ministeriala a muncii, a comis mai multe fapte de sfidare decat inainte de a intra oficial in ogorul cu palmasi. Tupeul de a infrunta protestele din teritoriu i-a crescut de cand este la Munca. Isi plimba dosul in limuzine si face switch-uri in autobuze proletare in marginea localitatilor, ca sa coboare la nivelul amarastenilor. Nu se sfieste sa tina in loc un avion cu pasageri ca sa ajunga si el cu cohorta de campanie. Pentru ca timpul e pretios pentru el. Este la Munca, nu ca noi, astialalti, care doar ne prefacem ca lucram.
Daca tot nu-l putem desprinde de la guvernare, preferam sa-l stiu trudind la Palat decat muncind ostentativ prin peisaj, ovationat de mica gloata de lachei. Sa-i ia cineva Munca de pe cap si noua sa ni-l ia din gat.
Vifor Rotar
