Emigrația are trei stâlpi: elitele trădătoare, clasa de mijloc pragmatică și săracii...

Emigrația are trei stâlpi: elitele trădătoare, clasa de mijloc pragmatică și săracii flămânzi!

0 79

Elitele sunt prădătoare și trădătoare prin natura poziției lor: au instrumentele necesare de a prăda și monopoliza pozițiile și resursele și mai ales instrumentele de a trăda. Animale de pradă.
În perioadele de criză sunt primele care trădează – sau cum se spune acum – au cea mai mare ”mobilitate”. Cum bine observă vecinul bulgar Ivan Krastev: „Noile elite au devenit arogante pentru că nu numai că au mobilitate, dar deseori refuză să se vadă ca parte a societății. În vremuri de criză, ei nu conduc comunitatea, ci o părăsesc”.

Cine au prăsit primii Ucraina?
În ordinea averilor: oligarhii, oamenii cu resurse și tot așa în jos. Din Rusa cine a creat ”noua emigrație”? O clasă privilegiată financiar care-și permite ”mobilitatea”.
Adolescenții sunt indicatori perfecți în a defini realitatea: sunt cei care simt bine și spun direct ceea ce simt. Sunt opusul copiilor dar și al maturilor. Au simțurile formate, nu mai sunt copii, dar nici nu au atrofiat și compromis simțul adevărului – nu negociază. Ei spun ceea ce gândesc: adevărul și dreptatea la ei funcționează încă.
Ei sunt un indicator bun. Am mai spus dar repet.
Am discutat de nenumărate ori această problemă cu ei. Pe trei categorii de licee:
* cei din clasele foarte bogate (copiii de milionari),
* cei din clasele sociale de mijloc – clasa de mijloc – și
* copiii cei mulți din zonele sărace.
Toți pleacă: sau aceasta este proiecția lor de viitor – afară. 99%.
Dar fiecare clasă socială are motive diferite.
Cei foarte bogați: la ei e problema de statut. Ei sunt ”noua aristocrație” – așa se percep – iar țara lor România nu se ridică la nivelul lor de statut. Pentru statutul lor există Londra, New York, Paris, Berlin.
Care este ideea centrală?
România nu a reușit să-și construiască o imagine, un statut, o poveste, o ideologie, un sistem valoric – ceva care să-i țină. România în imaginarul lor este țara pentru iobagi – o țară inferioară. Chiar dacă banii vin de aici nu e suficient ca ei să stea aici.
Simplu: această țară este moșia lor, lucrează pentru ei – dar nu se ridică la statutul lor: ei nu fac parte din această țară, societate. Și o părăsesc.
Pentru copiii din clasa de mijloc lucrurile sunt legate de o abordare pragmatică aplicată. Mai întâi nevoia de o școală care să le ofere o meserie supercalificată pe piața muncii: medicină & IT domină. Și asta se poate doar afară.
Și doi – de ce nu se întorc după școală?
Pentru că o carieră pe meserie se poate face doar afară. De ce? Aici totul este deja ocupat de alte ”specii”.
Ei percep bine două lucruri:
# țara și-a distrus ascensoarele sociale reale – școala și cariera pe specialitate prin forțe reale nu externe (relații, clanuri, familii, partide) – și că
# țara este sub ocupație de o ”elită prădătoare” care folosește țara ca pe o proprie firmă, moșie.
Simplu: această țară nu este pentru ei, nu le oferă educație și carieră și nu este țara lor care să-i reprezinte.
Ideologia lor pragmatică: ubi bene ibi patria.
Vine a treia categorie: cei foarte săraci cu salariile minime pe economie. Acești copii visează să plece primii. De ce? Frigiderul e gol și presiunea socială e mare.
Visul lor e să aibă un job care să-i scoată din sărăcie. Chiar dacă nu vor ieși niciodată din sărăcie – vor schimba sărăcia de aici cu una din Italia sau Anglia – e un salt important pentru ei: un sentiment al ieșirii din sărăcie.
Ei pleacă primii pentru că ei sunt flămânzi.
Simplu: ei se regăsesc în țara din care pleacă dar nu pot rămâne pentru că nu au acces la un job decent.
Acestea nu sunt neapărat realități ci percepții. Cert este că dintre tineri nimeni nu se mai regăsește aici.
Astea ar fi cele trei direcții de lucru: prestigiul de țară, ascensoarele sociale de bază și un job plătit decent.
România crește ”noii nomazi”.

Categoria de bază însă este cea care nu-și permite să plece.
Cei care nu-și permit să plece sunt cei care țin țesătura aceasta socială a țării. Și da – există o ”elită rămasă”: dar ea mereu amintește că nu face parte din această societate și cu siguranță nu-i reprezintă interesele păturii sociale ”care nu poate pleca”.
Și țara e firesc să arate ca o ”corabie în derivă”.
Vrem o țară ca afară” a devenit ”Vrem afară” – poate va sosi și vremea să ”Revenim acasă”?
Dar care casă? Internal colonization – ar zice copiii noștri școliți pe noua limbă.

Vasile E.
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.