Elevii claselor a VIII-a se pregatesc pentru admitere

Elevii claselor a VIII-a se pregatesc pentru admitere

0 146

Pentru 212.981 de elevi de clasa a VIII- din intreaga tara, vineri, 6 iunie, este ultima zi de scoala. Dupa aceasta data, tinerii vor trebui sa se hotarasca la ce liceu sau scoala de arte si meserii isi vor continua studiile. Tot in aceste zile se incheie si perioada sedintelor de instruire cu parintii si elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere si a planului de scolarizare, urmand ca in data de 12 iunie elevii sa afle exact pe ce loc ii situeaza media lor de admitere, la nivel judetean. Tot in 12 iunie fiecare scoala va afisa lista absolventilor in ordine descrescatoare a mediilor de admitere.
Prima etapa de admitere in invatamantul liceal si profesional de stat, pentru candidatii care nu implinesc 14 ani pana la data de 14 septembrie 2008 inclusiv, va incepe in 12 iunie, urmand ca pana in 20 iunie, sa aiba loc completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a, precum si ompletarea fiselor de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a proveniti din alte judete, la centrul special desemnat din judetul pentru care solicita inscrierea. Repartizarea computerizata in invatamantul liceal si profesional de stat a absolventilor clasei a VIII-a care nu implinesc 14 ani pana la data de 14 septembrie 2008 inclusiv va avea loc in data de 27 iunie 2008. Cea de-a doua etapa de admitere va avea loc intre 30 iunie si 8 iulie, pe locurile ramase neocupate din prima etapa.

Detalii privind criteriile de admitere
Elevii claselor a VIII-a sustin teze cu subiect unic la disciplinele stabilite de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Media generala obtinuta la aceste teze cu subiect unic constituie unul dintre criteriile pentru admiterea in licee si in invatamantul profesional de stat, organizat in scoli de arte si meserii. Nota la fiecare din tezele cu subiect unic, care se ia in calculul mediei generale la teze, se calculeaza ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, din notele acordate de cei doi profesori evaluatori. Media generala la tezele cu subiect unic se calculeaza ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, din notele obtinute la tezele cu subiect unic sustinute in clasa a VIII-a.

Cum se completeaza fisa de Admitere la Liceu
Completarea optiunilor pe fisa de admitere se face in ordinea preferintelor candidatilor. Se completeaza pe primele locuri optiunile pe care le doriti cel mai mult, chiar daca nu sunteti sigur ca media va permite sa intrati la aceste optiuni. Nu veti fi dezavantajat. Continuati cu optiuni care v-ar placea, apoi optiuni la care nu v-ar deranja sa fii repartizati. Incheiati cu optiunile cel mai putin dorite, dar pe care trebuie sa le enumarati pe fisa, pentru siguranta. Este preferabil sa intrati la un liceu sau o scoala profesionala care nu va place decat sa nu intrati deloc. Nu completati o optiune nedorita inaintea unei optiuni dorite. Prima optiune este si prima luata in considerare pentru fiecare elev. Tineti cont de mediile de admitere din anii precedenti pentru a va calcula sansele de intrare la fiecare dintre optiunile exprimate. Completarea unui numar mare de optiuni pe fisa de admitere NU va poate dauna in nici un fel. In schimb, un numar prea mic de optiuni va poate diminua serios sansele de a fi admis. Exista riscul de a nu avea o medie suficient de buna pentru nici una din optiunile exprimate. Nu exista nici un „numar magic” de optiuni care trebuie completate pe fisa: important este ca acest numar sa fie suficient de mare ca sa permita repartizarea si sa fie ordonate – de la cea mai dezirabila la cea mai putin dezirabila.
L.M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.