Ecologismul printre copii

Ecologismul printre copii

0 82

Vineri a avut loc un eveniment care a cam trecut, din pacate, neobservat, de el stiind doar organizatorii, participantii – elevi de clasele a II-a si a III-a si prescolari, precum si parintii acestora, eventual insotiti de rude apropiate sau prieteni care nu aveau ce face altceva. Si a fost pacat, tocmai pentru ca a fost o actiune spre si pentru viitorul mediului in care va trai tanara generatie de astazi.
Asfel, in organizarea Agentiei de Mediu Brasov si a Casei Corpului Didactic, vineri, 25 septembrie, a avut loc evenimentul initulat „Imbunatateste climatul orasului tau”, actiune facand parte din cadrul programului Saptamana Mobilitatii Europene.
Aceasta actiunea a fost de fapt a doua etapa in proiectul cu genericul „Protectia mediului, mijloc de educatie ecologica a scolarului mic”, in cadrul careia
s-au organizat ateliere de lucru, activitati distractive pe tema, proiectii de film tematic si altele.
Cei carora li s-a adresat aceasta actiune au fost elevii claselor a II-a si a III-a de la Scolile Generale nr. 5, 6 si 15.
Tot in cadrul acestei actiuni, prescolarii de la gradinitele 3 si 10 din Brasov si elevii scolii generale din Harman au organizat o expozitie cu lucrari legate de tematica ecologica.
Sa speram ca, mai ales parintii, au bagat in cap importanta ecologismului pentru viitorul planetei pe care vor trai urmasii lor, si m-am referit la parinti pentru ca acestia au, pe moment, mai mult dicernamant si tinere de minte, acestea spre a-si indruma copiii pe o cale cat mai curata, cu trupul si sufletul.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.