Echipa liberala in meciul cu Basescu

Echipa liberala in meciul cu Basescu

0 201

Daca nu am spus „echipa pedelista” este din cauza ca, de la Basescu la vale, cu totii sunt niste eunuci. Basescu le imparte iatagane si orare ca sa-i apere seraiul politic, plin (si) de dame, parte reale, parte travestite, interesate sa le vina randul. Dar uite ca, la porti cotroceniste, se arata ca va fi o finala dupa care unii vor bea din cupa sange de dusman, iar altii cucuta.

Erau de asteptat schimbarile din fruntea PNL, pentru ca motocicleta penelista era condusa in zgaltaieli adormitoare in opozitie. Nu ca Tariceanu ar fi un incapabil lipsit de idei, in plus el parand un conducator de joc mai fair decat oponentul sau din barca. Nu uit sa accentuez cuvantul „mai”, spunand si bune, si rele. Insa lui i-a lipsit sangele pe care este hotarat sa-l bea urmasul sau, Crin Antonescu, cel care nu va ezita sa bata cu pumnul printre tacamurile de pe actuala masa de la Cotroceni. Acest lucru este dovedit si de faptul ca Basescu a inceput sa ascunda prin brauri duble furculite si talgere de argint.
Astfel, noul sef al PNL si locotenentul sau – i-am numit aici pe Crin Antonescu si si Ludovic Orban – care au dovedit, mai ales in ultimii ani si exceptandu-l pe „zanatecul” C.V.Tudor, ca sunt in stare sa muste, cu dinti de otel, din cozonacul basesciano-pedelist, chiar daca acesta s-a aflat pe masa cotrocenista.

In context se pot vedea si unele exagerari in favoare antonesciana, cum ar fi asemanarea cu Barack Obama. Este drept, ambii au de gand sa sadeasca radacini din care sa apara pomul necesar oamenilor, insa fiecare este asteptat sa se infrunte cu alte probleme si fiecare a avut si are alte scopuri cand tinteste spre varf.
Oricum, diferiti grei din PNL au cuvinte pozitive fata de rezultatul alegerilor. Iata cateva asemenea ganduri exprimate dupa anuntarea rezultatelor.

Adrian Cioroianu: „Ceea ce a contat a fost acea dezbatere in jurul candidaturii la presedintie. A aparut mai hotarat decat Tariceanu (Antonescu, n.a.). Alt lucru care a contat a fost ca cea mai mare parte dintre liberali se asteptau ca partidul nostru sa ramana la putere.”
Aici este vorba de varianta postelectorala de combinare PSD – PNL, viabila si ciudat nerealizata, asteptata ca ceva firesc aproape, dar, chiar nerealizata, inca nu este prea tarziu.

Relu Fenechiu il vede pe Crin Antonescu, probabil fara apropouri la alt Antonescu, care a scos, in conditiile de atunci, tara din rahat (cunoastem prea putin imprejurarile reale ale acelor timpuri, imprejurari ascunse voit de diferite interese de dupa) ca pe un simbol: „A fost un Obama fara promter. Cred ca domnul Crin Antonescu este un simbol pentru PNL prin felul in care a evoluat dintr-un om simplu, asa cum a spus.”
Sa fie oare bastonul de maresal din ranita lui Crin, ca viitor al Romaniei?

Tudor Chiuariu este franc in declaratie, si se pare ca respecta proverbul cu prietenul care se cunoaste la nevoie: „Raporturile mele cu domnul Crin Antonescu sunt foarte bune. A fost unul dintre sustinatorii mei cand eram la Justitie. La randul meu va avea tot sprijinul meu in calitate de presedinte si in obiectivele ambitioase pe care si le-a propus.”

Se pare ca, pana la turul doi al prezidentialelor, in care il vad pe Crin Antonescu invingandu-l pe Basescu in meciul pentru Cotroceni, se vor mai petrece un divort si o relatie – de concubinaj sau chiar la primarie – care vor schimba infatisarea tarii. Ceea ce este de dorit si de realizat.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.