E sigur: medicamentele se ieftinescumpesc!

E sigur: medicamentele se ieftinescumpesc!

0 218

In timp ce rafturile farmaciilor din toata tara se goleau in ritm alarmant, ministrul Sanatatii s-a intalnit, in sfarsit, cu producatorii si distribuitorii de medicamente din toata tara. Intalnirea s-a vrut dezamorsarea crizei farmaceuticelor, in conditiile in care cei care aprovizioneaza apotecile romanesti ameninta de mult cu intreruperea furnizarilor. Situatia se agravase pe finalul mandatului de ministru al contabilului Eugen Nicolaescu, cel care refuzase sa accepte santajul practicat de distribuitori, fara sa gaseasca insa o cale prin care sa-i elimine din lantul de aprovizionare a farmaciile. A facut, ce-i drept, declaratii sententioase in stilu-i propriu, dar a intretinut blocajul pe durata intregului final de mandat. Intre timp, leul romanesc s-a prabusit in relatia cu moneda europeana, trecand de la inceputul anului mai multe praguri de minim istoric. Obligati sa furnizeze medicamente la cursul de 3,6 lei/euro stabilit in contracte, distribuitorii joaca de cateva luni rolul de mari napastuiti ai sistemului sanitar romanesc.
Intalnirea convocata de ministrul Sanatatii, Ion Bazac, pare doar partial ca rezolva criza medicamentelor. La iesirea de la negocieri, fiecare dintre parti are propria sa varianta asupra pretului medicamentelor: Bazac crede ca, de la 1 februarie, acesta va scadea, chiar dupa stabilirea unui curs de 4 lei/euro la incheierea contractelor: Distribuitorii declara ca, dimpotriva, pretul va creste.
Daca dilema aceasta se va transa peste mai putin de o saptamana, o alta va chinui ceva mai mult timp mintile de la varful Sanatatii: cine trebuie sa conduca un spital – un medic sau un manager? Nicolaescu, influentat de propria-i vocatie de contabil, a mizat pe ultimul. Bazac a declarat ca intentioneaza sa readuca medicii la conducerea stabilimentelor medicale. Si aici umorile sunt impartite: un director cu alta pregatire decat cea de medic nu este neaparat un manager mai prost decat un discipol al lui Esculap, cu toata stiinta medicala a acestuia din urma. Reciproca este, insa, la fel de valabila.
Daca ministrul isi mai poate permite sa penduleze intre medic si contabil la conducerea activitatii spitalicesti, este legat de maini in privinta furnizarii. Indeletnicirea este practicata in mod strict de afaceristi. Pastila amara din toata aceasta criza a medicamentelor ramane realitatea ca producerea si distributia de farmaceutice ramane o afacere, condusa de businessmeni pentru care sistemul sanitar este o vaca grasa, din care pe ei ii intereseaza doar ugerul.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.