E randul tehnocratilor – legea impotriva defrişărilor a fost promulgata de Iohannis!

E randul tehnocratilor – legea impotriva defrişărilor a fost promulgata de Iohannis!

0 543

Preşedintele Iohannis a promulgat legea impotriva defrişărilor , incluse în cadrul ameninţărilor la securitatea naţională  !!
Daca nici asa nu ne salvati padurile de la disparitie, dati-va demisia, mai „tontocratzilor „!!


Senatul a adoptat, pe 14 decembrie anul trecut, propunerea legislativă care completează Legea nr. 51/1991 (ehehei!!…) în sensul că…” este considerată ameninţare la adresa siguranţei naţionale orice acţiune sau inacţiune care lezează resursele economice strategice ale României.”Verestoy A. P
Propunerea legislativă  amendată în comisiile de specialitate, prevede completarea articolului 3 al Legii privind siguranţa naţională (cu litera m), potrivit căreia: „orice acţiuni sau inacţiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse, precum şi monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinţe la nivel naţional sau regional”.
Urmeaza sa vedem ce le mai trebuie acum celor care au obligatia sa apere aceasta tara,daruita de D-zeu cu de toate,chiar cu o Lege sa o pazeasca de lotrii care „actioneaza” ca in codrul Valsiei,
cel fara stapan  pe vremea cand inca nu fusese ceeste acum:o campie stearpa !!
Ori stapanul… este inca tot poporul roman,care si-a ales un presedinte ca sa pazeasca averea tarii. Iar Presedintele si-a ales un Premier si un guvern – pe care l-a numit : GUVERNUL Lui !! Ce va face Guvernul lui, care, slava Domnului, are inca o lege in plus sa ne apere de invazia austriecilor si de Veresztoy?!
Radu Dragos

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.