După experiența acumulată cu etapele feminine, Râșnovul este gata să primească elita...

După experiența acumulată cu etapele feminine, Râșnovul este gata să primească elita masculină a săriturilor cu schiurile!

0 259

Râşnovul și-a făcut încălzirea week-end-ul trecut, cu două etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile, feminin. Aceasta, în perspectiva evenimentului din 20-22 februarie, care va fi o premieră nu doar pentru orașul Râșnov, ci și pentru România! Dacă până acum în ţara noastră s-au disputat doar competiţii feminine de o asemenea anvergură, în luna februarie (21 – 22 februarie) vom avea pentru prima dată şi două etape la masculin. Pentru aceasta, se lucrează la instalaţia de nocturnă, deoarece întrecerile masculine necesită alte condiţii faţă de cele ale fetelor. „Este cea mai puternică dintre competiţiile lumii şi sper să devină, la fel cum s-a întâmplat cu cea a fetelor, o tradiţie pentru  a putea să o organizăm în România şi în următorii ani”, a precizat Puiu Gaspar, secretar general al FRSB.
De remarcat că etapa din 22 februarie va fi a 1000-a, din istoria Cupei Mondiale masculine.

Ne așteptăm ca spectatorii să participe în număr mare la evenimentul din februarie, care reprezintă intrarea oficială a țării noastre în circuitul competițiilor masculine de sărituri cu schiurile, la cel mai înalt nivel

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.