După 15 mai vom putea ieşi din case fără restricţii, dar cu...

După 15 mai vom putea ieşi din case fără restricţii, dar cu mască, în spaţiile publice şi în mijloacele de transport în comun

0 219

Preşedintele Klaus Iohannis a dat o veste bună românilor, după o şedinţă de urgenţă, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a spus că după data respective, se va proceda la o relaxare a deplasării persoanelor, care se va face fără declaraţie, însă, obligatoriu, cu mască, în locurile publice. Klaus Iohannis a mai anuntat ca se lucreaza la un plan complex de relaxare a restrictiilor, care vizeaza Educatia si Economia, dar el va fi anuntat la momentul oportun.

,,Am decis astăzi ca, după 15 mai, toată lumea va fi obligată sa poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. Măsura nu e limitată în timp, vom renunţa la măşti poate la anul, cand pandemia va fi sub control. A doua masură decisă va bucura foarte mulţi români: dupa 15 mai vom renunţa la restrângerile care privesc persoanele. Nu vom prelungi restricţiile pe deplasări individuale. Vom putea sa ne deplasăm în spaţii publice, fără să declarăm unde şi de ce mergem. Pentru protecţia populaţiei şi individuală, multe restrângeri rămân în vigoare, de exemplu interdicţiile pentru adunări publice şi altele. Până în 15 mai, până când se epuizeaza starea de urgenţă, toate restricţiile rămân în vigoare. Staţi acasă! După 15 mai, vom putea să ne mişcăm mai liber, însă viaţa nu va reveni la normalitatea pe care am cunoscut-o înainte. O activitate care va reîncepe este activitatea şcolară, iar în acest scop, voi avea o întâlnire cu ministrul, pentru a elabora un plan concret de revenire la şcoală”, a declarat Klaus Iohannis

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.