Dunărea a primit alți 3000 de pui de nisetru

Dunărea a primit alți 3000 de pui de nisetru

0 113

Sturionii eliberați în apele fluviului au un an și poartă marcaje speciale pentru monitorizare. 

Astăzi, la Isaccea, a avut loc ultima lansare de sturioni din anul 2025 din cadrul proiectului LIFE-Boat4Sturgeon care și-a propus îndrăznețul obiectiv de a repopula Dunărea cu prețioasele specii de sturion. 

Puii de nisetru provin de la prima stație plutitoare de reproducere a sturienilor din Europa, inaugurată la Viena în luna aprilie. Aceștia poartă marcaje speciale, care permit monitorizarea și sunt de origine dunăreană dovedită, ceea ce este esențial atât pentru adaptarea lor la caracteristicile specifice ale mediului, cât și pentru a preveni riscurile asociate introducerii unor specii străine în populațiile locale.  

Sturionii sunt o parte esențială din patrimoniul natural al Dunării. Prin eforturi comune și știință aplicată, putem reda acestor specii șansa la supraviețuire. Fiecare eliberare este un pas spre un ecosistem mai sănătos și o Dunăre vie. Impactul se va vedea în timp, în ape mai curate, în echilibrul natural și în comunități care trăiesc în armonie cu natura” a declarat Cristina Laura Munteanu, Coordonator Național Sturioni, WWF-România. 

La eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților centrale și locale care și-au exprimat astfel sprijinul pentru eforturile de repoluare a Dunării cu sturioni. Printre participanți s-au numărat oficiali din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), ai Gărzii Naționale de Mediu, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură precum și reprezentanți ai Serviciului de Poliție Delta Dunării. Prezența acestora subliniază angajamentul instituțional față de protejarea biodiversității acvatice și sprijinul pentru proiectele de restaurare ecologică. 

Eliberarea sturionilor nu este doar un gest simbolic, ci o investiție în viitorul Dunării. Prin aceste acțiuni, contribuim la refacerea unui ecosistem unic și oferim generațiilor viitoare șansa de a cunoaște o biodiversitate autentică”, a continuat Cristina Laura Munteanu. 

Eliberarea de la Isaccea marchează un moment simbolic în reconectarea Dunării cu trecutul său natural și în construirea unui viitor în care sturionii pot prospera din nou în libertate. 

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.