Dumnezeu ne-a dăruit o minte și un suflet. Noi am ales altceva

Dumnezeu ne-a dăruit o minte și un suflet. Noi am ales altceva

0 318

Se încolonează, ipocriți și demni, să invadeze bisericile, creștinii de rit nou. Cei care dau pe la biserică de Paști, că e mai cald și apoi pot fugi în club. Sunt aceiași care se cunună în Biserică pentru că așa e obiceiul, dă-l în mă-sa!… Se supăra moșii dacă nu îl văd pe domnul Goe ginerică… Mă întreb tot mai des (o fi de vină vârsta) ce spune Dumnezeu când ne vede?
Pricinoși și bârfitori, ne îmbrăcăm cu poleiala ipocriziei și mai bifăm o ieșire la biserică. Unii o fac săptămânal, alții doar de sărbători, dar sunt uniți în cuget și simțiri de nevoia de a fi văzuți, de a fi asimilați oamenilor buni. De parcă mersul la biserică te face bun…
E greu de spus ce simte Dumnezeu când vede șuvoiul de prefăcătorie care inundă pământul, în timp ce El știe cel mai bine ce în sufletul fiecăruia.
Cred că ne privește cu drag și disperare, știind că pierde partida cu diavolul cel zâmbăreț și mult mai ofertant… Meciul e în prelungiri și se ițesc semnele unei înfrângeri la scor.
Dumnezeu e demodat. A devenit o piesă greoaie de mobilier, acoperită de praf, de care te împiedici când te fâțâi prin casă, căutându-ți telefonul, noua icoană.
Numele Lui e folosit doar când suntem nervoși și puși pe harță, mustind de invidie și de răutate.
„Cum Dumnezeu poate fi atât de prost X-ulescu?. De ce Dumnezeu a luat-o « Y » de nevastă pe urâta aia? De unde Dumnezeu au atâția bani?”…

Dumnezeu nu mai e pe lista de prieteni, pentru că nu dă „like”-uri și nici nu pare a agrea fotografiile în care rânjim satisfăcuți, trăitori într-o minciună solidă, dar care miroase a iad.
Biblia a devenit orice carte ce vrea să șocheze, așadar avem „Biblia Vaginului” și nimeni nu se mai oftică. Ne irită doar cozile la moaște nu și bătaia generală pe oale sau îngrămădeala de la „Untold”.
E enervantă Împărtășania, dar cool, heroina.
Ne îmbolnăvește Lingurița dar nu și seringa, ce trece dintr-o venă în alta.

Dumnezeu e sinonimul învechirii și inadecvării, a lipsei de conformare la noile religii care îți impun să fii fericit și vesel, departe de tot ce e Lumină și mai ales, cât mai de parte de Adevăr.

Dumnezeu, Inteligența Supremă, deranjează prostia conformă, imensă, atotcuprinzătoare, așa încât trebuie degrabă detronat. Înlocuit cu ființele vii, colorate, ce se bucură la un fir de praf alb sau la un sunet ce se repeta la infinit, în ritmul căruia nu pot să vezi urâțenia unei lumi care te vrea prost.

Dumnezeu ne-a creat liberi și fericiți. Ne-a creat să căutăm, să întrebăm și să înțelegem. Ne-a dăruit o minte și un suflet, convins fiind că putem descoperi tot ce vrea să ne dăruiască. Noi am ales altceva.
EL totuși, ne așteaptă. „Naivul”…

Adriana Stoicescu, Magistrat
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.