Duminică, de la ora 23,00, se suspendă zborurile în și dinspre mai...

Duminică, de la ora 23,00, se suspendă zborurile în și dinspre mai multe țări

0 69

Ordonanța Militară nr. 7, anunțată sâmbătă de autorități, stipulează și interdicția zborurilor în și dinspre mai multe țări. Astfel, începând de duminică, 5 aprilie,  au fost suspendate toate zborurile efectuate din și spre Austria, Belgia, SUA, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran. Zborurile sunt suspendate pentru o perioadă de 14 zile. Pe de altă parte, el a subliniat că există și excepții.

”Având în vedere că multe ţări au intrat în zona roşie, conform evaluării Institutului Naţional de Sănătate Publică, am decis să suspendăm toate zborurile efectuate de operatorii economici aerieni spre Austria, Belgia, Elveţia, SUA, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia şi Iran – în şi din aceste ţări către România sau spre aceste ţări – pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 5 aprilie, de mâine, duminică, ora 23,00, ora României. Evident că, la fel ca şi deciziile anterioare, această restricţie nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă, corespondenţă, zboruri umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizările tehnice necomerciale”, a arătat Vela, în declaraţia de anunțare a Ordonanței militare nr. 7

Totodată, va fi permis transportul lucrătorilor sezonieri, dar numai cu acordul țării de destinație :

„Avem şi o veste bună. În aceste zile am primit o solicitare pentru un transport şi am introdus în Ordonanţa nr. 7 un articol care va permite zboruri efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse charter neregulate pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, evident, cu avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie. La fel de evident, ne-am gândit şi am restricţionat că aceste zboruri nu se referă la domeniul sanitar şi al muncii în zona asistenţei sociale”.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.