Astra Giurgiu s-a impus, cu 2-0 (0-0) în derby-ul cu Steaua, la capătul unui meci în care a dovedit o doză însemnata de pargmatism şi a profitat din plin de deciziile centralului Sebastian Colţescu, care a făcut praf meciul,anulând două goluri echipei bucureştene! Mai întâi, în minutul 5, Papp a reluat cu capul la colţul scurt, o centrare venită din flancul stâng de la Chipciu, dar Colţescu a fluierat fault în atac. Din inerţie, după ce a lovit mingea cu capul, Papp a căzut peste Junior Morais, aflat în faţa sa. Popa avea sa trimită şi el mingea în poartaă, în minutul 21, la capatul unui contraatac, dar golul a fost invalidat, pe motiv că Hamroun, jucător aflat pe direcţia balonului, dar care nu a influenţat faza, se afla în pozitie de offside! Două decizii care au cântărit decisiv în economia partidei şi care, în partea secundă, şi-au pus amprenta asupra jocului echipei lui Mirel Rădoi. La adăpostul unui 0-0 norocos, Astra a lovit decisiv de două ori. Mai întâi, Alibec a reuşit deschiderea scorului la şase minute de la reluare. Peste alte 11 minute, Filip a avut o intervenţie rudimentară în propriul careu şi Colţescu a acordat 11 m. Budescu a transformat de la punctul cu var şi a fixat scorul final : 2-0! Cu 11 puncte adunate după acest prim succes pe teren propriu în noul campionat, Astra urcă la conducerea clasamentului, în timp ce Steaua suferă primul insucces şi rămâne cu 9 puncte.

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.