Drumurile nostre toate, în viziunea… INS!

Drumurile nostre toate, în viziunea… INS!

0 201

La sfârșitul anului 2019, comparativ cu finalul anului 2018, lungimea autostrăzilor a crescut cu 5,2%, respectiv cu 43 kilometri, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

La 31 decembrie 2019, drumurile publice totalizau 86.391 km, din care:
– 17.873 km (20,7%) drumuri naţionale,
35.083 km (40,6%) drumuri judeţene şi
33.435 km (38,7%) drumuri comunale.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra: 38.166 km (44,2%) drumuri modernizate (în proporţie de 92,8% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.365 km (24,7%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 26.860 km (31,1%) drumuri pietruite şi de pământ.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 35,1% din lungimea drumurilor modernizate şi 43,1% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Din totalul drumurilor naţionale, 34,6% (6.176 km) erau drumuri europene, 4,8% (866 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulație, 10,8% (1.923 km) drumuri cu 4 benzi, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi şi 0,2% (35 km) drumuri cu 6 benzi.

Drumurile judeţene erau în proporţie de 42,3% drumuri modernizate și 37,0% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

La 31 decembrie 2019, liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.759 km, din care 10.621 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg şi 4 km linii cu ecartament îngust.
Densitatea liniilor la 1.000 km2 teritoriu era de 45,1‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat, în regiunea Bucureşti-Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud-Est (48,8‰) şi regiunea Nord-Vest (48,7‰).
La aceeași dată, lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare electrificate era de 4.029 km, reprezentând 37,4% din reţeaua de căi ferate în exploatare.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.