Drumurile forestiere au trecut la unităţi administrativ-teritoriale!

Drumurile forestiere au trecut la unităţi administrativ-teritoriale!

0 203
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Prin această lege se aprobă trecerea, cu titlu gratuit, a unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor, precum şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Potrivit actului normativ, transmiterea acestora se face pe bază de măsurători topografice de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, urmând ca sumele necesare pentru finanţarea acestor măsurători să se asigure de la bugetul de stat, anual, de către Ministerul Finanţelor Publice.

Legea prevede că drumurile forestiere, căile ferate forestiere şi lucrările de corectare a torenţilor, precum şi terenurile aferente acestora care fac obiectul trecerii, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la cererea consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Actul normativ stipulează că orice restricţie de circulaţie pe drumurile forestiere şi pe căile ferate forestiere se poate face numai cu aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
„Drumurile forestiere, căile ferate forestiere şi lucrările de corectare a torenţilor, precum şi terenurile forestiere aferente acestora (…) nu pot fi trecute în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Este interzisă schimbarea categoriei de folosinţă silvică şi a destinaţiei pentru terenurile forestiere (…), cu excepţia terenurilor necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări: drumuri de interes naţional, judeţean sau local. Prin derogare de la prevederile art. 37 alin. (3) şi art. 41 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, drumurile forestiere trecute în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora vor putea fi utilizate în scopul dezvoltării şi modernizării infrastructurii rutiere în zona de interes naţional, judeţean sau local”, mai prevede legea.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.