Drona rusească care a survolat 5 județe erau două: una în Tulcea...

Drona rusească care a survolat 5 județe erau două: una în Tulcea și cealaltă în Tulcea, Galați și Vaslui.

0 32

Imbecilii zilei rămân ziariștii români. Și Băsescu: „Avem Gepard” – Da’ cif, Flakpanzer Gepard trage cu Oerlikon, 35 mm. Rază de bătaie 4 km. De la Periprava la Darabani sunt, întins, 500 de kilometri.
Ne-ar trebui, deci, minim 125 de Geparzi. Că n-am băut iaurt cu Putin, să ne zică dinainte pe unde vine drona.
Noi am luat 41 de sisteme Gepard, din care 7 pentru piese de schimb. Nu se mai fabrică. Producția curentă, versiunea modernizată, merge integral în Ucraina.
Și, țineți cont: mai sunt și alte obiective de apărat, în interiorul țării.
Niște baze cu F16, niște poduri, niște centrale. Zic și eu.
Dar ne doare în cot de realitate – ia uite Băse …
Au fost două drone. Iar asta se știa public din momentul în care Armata a dat comunicatul:
= prima dronă: a venit de la Cap Ceauda, din Crimea. Rușii au lansat valul începând cu ora 3. La 6:28 au decolat nemții cu Eurofighters, de la Mihail Kogălniceanu. A intrat în spațiul aerian național imediat după ora 7, în zona Periprava și a ieșit după 6 minute, în zona Chilia Veche. A zburat deasupra brațului Babina, la 3 kilometri de frontieră. A căzut pentru că a rămas fără benzină, la nord est de Izmail.
Important de știut – alerts.în.ua nu au semnalat explozii în obiectivele civile din districtul Izmail.
Și mai important de știut: la ora 7:11, drona intrase în Ucraina.
= a doua dronă: lansată tot din Crimea, de la Gvardiivske, de lângă Simferopol, a urmat un traseu ușor deviat față de al primei drone. A intrat în spațiul aerian românesc în zona Periprava, a trecut înapoi în Ucraina în zona Tatanir / Cîșlița, a zburat la nord de Izmail, a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova în zona Etulia și a trecut Prutul în Galați în zona Brînza / Tămăoani la ora 7:50
De la 7:11, când prima drona a trecut în Ucraina și până la 7:50, când a doua a intrat în România sunt 39 de minute. La o viteză de 160 de kilometri la oră, drona, dacă ar fi fost aceeași, ar fi trebuit să zboare peste 100 de kilometri.
Numai că între Tatanir și Tămăoani nu sunt 103 kilometri ci 75. Hai să rotunjim. 80. Ar fi zburat 103 kilometri dacă ocolea destul de mult însă drona nu a fost semnalată nicăieri în altă parte, nici în Ucraina și nici în Moldova.
De asta spun că au fost 2 drone.
Mai mult: drona Gerbera are raza maximă de zbor de 600 de kilometri. Însă dacă drona care a căzut la Puiești ar fi fost aceeași cu cea lansată de la Cap Ceauda, ar însemna că a zburat – respectând traseul descris de presa română și de harta radar dată de ucraineni, peste 800 de kilometri.

De la Cap Ciuda la Izmail sunt 570 de kilometri.
Dar de la Gvardiivske la Puiești sunt exact 600 de kilometri (dar nu prin Vrancea și Bacău ) și doar prin Galați și Vaslui.
Adică a survolat 3 județe, nu 5, cum am auzit la televiziuni “prestigioase”.
Dau o pravilă – orice dronă Gerbera care ajunge la Prut este lansată de la Gvardiivske sau de la vest de Gvardiivske și nu are explozibil. Pentru că dacă ar avea o încărcătură explozibilă ar însemna că rușii i-au pus un rezervor de benzină mai mic ca să facă loc pentru bombă. Mă rog, ceva cu greutatea de 1-2-3 kilograme.
De ce nu au doborât-o avioanele noastre pe a doua?
Păi cu ce ar fi putut să o doboare?
Din partea mea și cu pliciul – condiția era să o vadă. La propriu.
Iar drona Gerbera are suprafața de mai puțin de 2 metri pătrați.
Mai băgați-o și într-un nor, dacă zbura prea sus.
Mai băgați-o și într-un val de ceață, dacă zbura printre dealuri.
Mai am ceva de spus – atitudinea marțială cu care partea civilă, cetățeni și jurnaliști, dau în armată, minister și ministru. Trebuia dată jos.
Ne place să fim șefi, să dăm ordin. Dar suntem incapabili să verificăm, măcar pe Wikipedia, care e raza de actiune a dronei Gerbera. Sau să dăm zoom la harta radar data de ucraineni și să suprapunem pe gearth.
Mai pe românește, putori narcisiste.
Dar ce e corect e corect. Trebuia dată jos.
Dar nu în Galați sau Vaslui ci la prima intrare, în Deltă. Sau chiar deasupra mării, într-o fereastră de 20-30 de kilometri – dar acolo e spațiul aerian ucrainean.
Numai că deasupra mării nu există riscul de a trage în case și civili, români sau ucraineni.
Mark my words: toți piloții NATO știu de pățania polonezilor, care au încercat să dea jos o dronă Gerbera cu o rachetă aer-aer și racheta a dărâmat o casă.
A, sa nu uit – demența influencerilor cu ”drona a mapat culoarul de la Focșani”.
Idioten, ca să mapeze trebuie sa care echipamente. Ca să care echipamente trebuie să dea jos combustibil. Iar dacă dă jos combustibil, nu mai ajunge la Vaslui.

Autor: Mihai Costache
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.