Dreptul la ultima redută. „Este o crimă să taci!”
Ieșind azi din sală, de la procesul profesorilor din București împotriva procentului de 60% Și, mai apoi, din cel al studenților din Universitatea București, care țin piept aproape singuri tăvălugului demonic care îi afectează, mă gândeam că nu e deloc întâmplător că Sentința civilă nr. 1/2022 a Curții de Apel București și Sentința civilă nr. 2/2022 a Curții de Apel Cluj dispun anularea actelor administrative abuzive care batjocoresc viețile noastre. Aceasta înseamnă că Justiția Română a început anul concentrată pe miza teribilă a coșmarului pe care îl traversăm.
Pare că Dreptul a rămas ultima redută instituțională a libertății și democrației. E adevărat, prea elegant pentru mulți. Pentru și mai mulți (doar) aparent greu de accesat. Ceea ce au facut anul acesta avocații care au formulat acțiuni împotriva acestor acte abuzive ori magistrații care le-au anulat este realmente raspunsul demn si adecvat dat acestui tăvălug.
Aceasta pentru că agresiunea asupra noastră nu a fost altfel construită decât prin asa-zise „legi”: omului simplu, de bună credință, i s-a pus în față o „lege” si, în numele ei, i s-a luat toată viața pe care o avea înainte, transformând inclusiv lăuntrul său si felul de a se raporta la semeni. Tatăl meu a fost o viață judecător și povestea cum, în cele două ore umilitoare în care avea voie anul trecut, ca pensionar, să iasa din curte, a trăit experiența halucinantă a „legii” – complet inexistente de altfel ca lege în adevăratul sens al cuvântului – asupra omului, precum si umilitoarea ei tortură inclusiv prin ușurința cu care îi schimbă pe semeni.
Eu nu am facut in aceasta perioadă decat 12 acțiuni, din care m-am judecat în 3, una fiind admisă. În restul, bătăliile juridice fumegă (napoleonian cum zice mezinul meu) pe toate fronturile noului ev mediu în care am intrat. Un avocat nu trebuie să fie impresionat de atitudinea părților, dar bătăliile juridice din vremurile acestea, sunt altfel, nu se compară cu nimic. Sunt crunt de nedrepte în lipsa unor proceduri clare, cu instanțe poate multiplu supuse intervenției „medicale” a zilei, cu autorități în fața cărora deciziile Curții Constituționale, chiar dacă ar fi scrise cu litere de foc, tot nu ar conta, cu o universitate ce era odată o înaltă referință, iar acum poate susține orice (citez din concluziile pe care le-am auzit azi: „cad oamenii secerați pe stradă, domnule președinte, iar acești tineri ne pun pe toți în pericol”).
De aceea, categoric, dintre toate luptele acestor ani, o veșnicie va rămâne mintea mea juridică legată de demersurile minuțioase ale studenților. Nu pentru că sunt șapte la număr și exact acelea care se cer în acest timp al scoaterii la lumină a tuturor rădăcinilor răului, îngropate sub toate măștile posibile și incredibile ale ultimilor 70 de ani, ci pentru singurătatea luptei lor, repet, exact aceea pe care o cere perversitatea acestui război demonic, aproape exclusiv juridic. De aceea poate e si complet desconsiderată în noul ev mediu.
Într-o populație care nu are altă formă de iubire de sine decât mândria, orice devine explicabil. Lupta celor mai mici e la fel ca dragostea sau grija față de cei cu care esti contemporan, adică ceva inexistent pentru măreția unora. Vom vedea până în sfârșit câtă singurătate le îngăduie Dumnezeu.
Așa că Dreptul a rămas realmente singura redută. Citeam la un ortodox zilele trecute că „noi nu avem avocaȚi” (ca sârbii). Atunci, dacă ar fi așa, Dreptul a rămas realmente singura redută măcar prin magistrații adevărați pe care încă îi mai are, precum cei care au pronunțat Sentința nr. 1/2022 si Sentința nr. 2 /2022, ori precum Președintele Curții de Apel Cluj care atrăgea atenția: „Decizia vaccinării trebuie să fie una personală, nu a statului, iar când ai pierdut o libertate, statul nu o mai dă înapoi de bună voie. Și este o crimă să taci!”.
Av. Ana Corina Săcrieru
Sursa: art-emis.ro
