Drapelul de pe Tâmpa, înlocuit de jandarmii braşoveni

Drapelul de pe Tâmpa, înlocuit de jandarmii braşoveni

0 165

În fiecare an, la 3 aprilie, Jandarmeria Română îşi sărbătoreşte ziua. „Ziua Jandarmeriei Române”, stabilită prin Legea proprie de organizare şi funcţionare 116/1998; la 3.IV.1850; domnitorul moldovean Grigore Al. Ghica a promulgat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. La 1.IX.1893 a fost promulgată „Legea asupra jandarmeriei rurale”, act ce a marcat, după modelul francez al timpului, înfiinţarea jandarmeriei moderne în România.

În prezent, activitatea Jandarmeriei Române este reglementată de Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, care stabileşte statutul, atribuţiile şi competenţele instituţiei, organizarea şi conducerea, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiei. Potrivit legii, „Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism”

Ziua Jandarmeriei a fost marcată la Braşov printr-o acţiune inedită : jandarmii au înlocuit drapelul de pe Masivul Tâmpa, la 400 de metri deasupra oraşului. De asemenea, jandarmii braşoveni au organizat mai multe competiţii sportive, în cinstea zilei lor . concursuri de înot, schi, tir, şi, recent, au donat sânge.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.