Dramaturgia contemporana are la Brasov un public de calitate

Dramaturgia contemporana are la Brasov un public de calitate

0 137

Publicul brasovean de teatru are o calitate care nu se intalneste nici chiar la Bucuresti. Este convingerea actorilor din prestigioase teatre din Capitala, veniti sa joace pe scena brasoveana la cea de-a 23-a editie a Festivalului de Dramaturgie Contemporana Brasov 2011. Juriul a decernat premiile dupa o prestatie actoriceasca si regizorala de mare tinuta, care i-a incantat timp de o saptamana pe iubitorii Thaliei de la noi.
Asa cum si-au obisnuit publicul la precedentele editii, organizatorii Festivalului de Dramaturgie Contemporana Brasov 2011 – Primaria si Teatrul Sica Alexandrescu – au invitat la pe scena brasoveana trupe de prestigiu din tara. In concurs sau in afara lui, la Sica s-au jucat spectacole produse de Teatrele National Bucuresti, „Bulandra”, Odeon, Comedie, „Nottara”, ACT, regizate de Felix Alexa, Vlad Massaci, Cristian Juncu, Gelu Colceag sau Nicolae Scarlat. Horatiu Malaele, Dorina Lazar, Stefan Banica Jr, Emilia Popescu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Vlad Zamfirescu s-au numarat printre actorii care au dat viata pe scena brasoveana unor personaje memorabile. La o o distributie atat de prestigiosa, era evident ca deciziile juriului nu vor fi usoare, dar Claudiu Goga, directorul Teatrului Sica Alexandrescu, a avut incredere in discernamentul celor 3 decidenti. Dupa deliberari, premiul pentru scenografie i-a revenit Ninei Brumusila pentru spectacolul Mestesugul vietii de Hanoch Levin, regia Felix Alexa (Teatrul „Bulandra”, Bucuresti), premiul pentru regie i-a fost decernat lui Vlad Massaci pentru regia spectacolului Elling, dupa romanul Frati de sange de Ingvar Ambjornsen (Teatrul de Comedie, Bucuresti). Premiul pentru cel mai bun actor a mers catre Vlad Zamfirescu pentru rolul Carter din spectacolul XXL – Fat Pig de Neil LaBute, regia Cristian Juncu (Asociatia Culturala Catharsis, Teatrul ACT si Teatrul „George Ciprian”, Buzau).Cea mai buna actrita a fost desemnata Dana Dogaru pentru rolul Leviva Popoh din spectacolul Mestesugul vietii de Hanoch Levin, regia Felix Alexa (Teatrul „Bulandra”, Bucuresti), iar Marius Florea Vizante de la Teatrul de Comedie, Bucuresti a luat premiul special al Juriului pentru rolul Elling din spectacolul Elling, regizat de Vlad Massaci. Cei doi actori au remarcat calitatea publicului brasovean, pe care il considera chiar si peste nivelul multora din consumatorii de arta teatrala bucuresteni.
Eforturile facute de municipalitatea brasoveana pentru finantarea festivalului dar mai ales pentru investitiile masive in reabilitarea integrala a cladirii Teatrului nu le-au scapat nici actorilor veniti sa joace la Brasov, care au remarcat rezulatele eforurilor administratiei. Saptamana culturala a Festivalului de Dramaturgie Contemporana Brasov 2011 a inclus, pe langa spectacolele intrate in concurs, si lansari de carte, spectacole lectura si o expozitie de fotografie. Ultimul spectacol al evenimentului, desi nu a participat la concurs, a fost piesa Mascariciul, dupa Cehov, in care regizorul Horatiu Malaele a primit pe scena replica lui Nicolae Urs, intr-o reprezentie la care sala a vibrat in ritmul interpretarii magnifice.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.