Dr Raymomd Moody și moartea clinică

Dr Raymomd Moody și moartea clinică

0 141

Dr. Raymomd Moody este un doctor american, acum în vârstă de 78 de ani, care a scris mai multe cărți despre moartea clinică și ce se întâmplă după moarte, încă din anii 70 ai secolului XX, el fiind și cel care a creat termenul near-death experience prin 1975.
Cea mai cunoscută cartea a sa este Life after Life (Viață după viață).
De la începutul cercetărilor sale au trecut peste 50 de ani, Acum există foarte mulși cercetători care se ocupă de fenomenul vieții după moarte.
Pe lângă near-death experience sau cercetarea celor care își amintesc viețile trecute sau alții care pot vorbi fluent limbi pe care nu le-au învățat în viața lor curentă, uneori limbi de mult dispărute, în ultimele decenii tot mai mulți doctori care se ocupă de psihologia clinică practicată cu pacienții lor folosesc frecvent și hipnoza pentru a înțelege problemele pacienților lor.
În timpul sesiunilor de hipnoză regresivă (înapoi în timp) aceaștia își pot aminit evenimente din vieți trecute care de multe ori pot fi verificate cu date concrete, alteori mai puțin pentru că viețile lor în care au avut evenimente respective au avut loc cu mult timp în urmă.
Cu toate acestea ele pot fi localizate în timp.
Acești doctori au scris lucrări științifice ample pe această temă.
Toate aceste teme majore demonstrează că există viață după moarte și că există reîncarnare în funție de karmă și așa mai departe.
Prin urmare, viața după moarte este amplu dovedită științific așa cum am afirmat într-un comentariu anterior.

M. Vinereanu
Sursa: IonCoja.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.