Dovleac politic de Halloween

Dovleac politic de Halloween

0 212


Printre dintii ciopliti in dovleacul politic folosit in chip de lampadar de Halloween ranjeste flacara uninominalului. De clasa politica actuala va mai ramane doar o fantoma de-o noapte, o noapte vesela ce-i drept, cu confetti si masti de strigoi cu aripi de cocori, vise de vampiri de flota jucatori, aburi de whisky, crucifixuri agitate in chip de sabii de razboinici inchipuiti, mureseni si remesi lacomi de palinca, baroni nesatui inveliti in mantia Coanei cu Coasa, retezand economia nationala.


Poporul redus la conditia de schelet atarnat in chip de breloc la interesele imbuibatilor care pun borduri pe trei niveluri, de ma tem ca o se ne mandrim cu piramide a la Keops pe maginea drumurilor, este chemat sa-si spuna pararea.


Chiar daca, profitand de sarbatori de imprumut, unii incearca sa puna o masca schimonosita si pe chipul europarlamentarelor, treaba nu va fi atat de nostima pe cat se asteapta si ceea ce ar parea doar o comedie neagra ar putea sa devina cosmarul celor care urla dupa uninominal.


Ironia sortii face ca strigoii uninominalului se cred frumosi si destepti si spera sa-i votam, iar noi abia asteptam sa-i facem tocanita, daca tot suntem dusi cu arcanul la bal, bal sa fie. Halloween vor, Halloween sa fie!


Pe bune ca ne-am saturat ca politicienii nostri sa-si toceasca fara folos fesele in jilturi prezidentiale, parlamentare, primariale, facandu-se ca lucreaza si turnand la nesfarsit asfalt peste neputinta noastra de a-i dezlipi de tron. Ne-am saturat sa-i vedem cum agonisesc intr-o zi cat altii intr-o viata dupa modelul lui Fat Frumos. A venit vremea coasei si pentru ei! O sa le ranjim in buletinele de vot cu dinti coltosi, ca tot suntem, zice-se, urmasii lui Dracula!


Chiar daca ne vom mai pacali cu cate-un Dumnezeu pe numele lui pamantesc Gigi sau cu cate-un sugator de licurici, incet-incet tot om gasi, la lumina din dovleac, drumul cel bun!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.