Două evenimente, doi presedinti, două guverne…
REVOLUTIA DIN DECEMBRIE a INSTAURAT GUVERNUL lui Iliescu!
Activate special… mai ales de „anumiti” lideri…”EVIDENT MOTIVATI” , ei impingeau „masele” aproape de punctul critic al radicalizării şi exagerării… ce dadeau impresia unor „mase populare” de odinioara... mature politic, cu mesaje tzintite, sa-i placa „lu dom’doctor… sau dom’presedinte”!
În opinia multor comentatori, puhoiul de protestatari – in functie de …unghiul filmarii, au apărut, pe monitoarele lumii si ca victime vulnerabile ale manipulări. Erau mase expuse alienării UNEI SOCIETATI „NECOAPTE’”, aflându-se sub iluzia unei renaşteri anuntate si cerute de presedintele Johannis, dar tot mai vizibil, cu un efect întârziat… ca sa nu spunem fisiit!!.
„Vectori” de opinie, altfel corecţi politic, dar… priceputi instigatori de profesie, erau totusi recrutati dintre stângişti, dreptişti, centrişti, macovisti, multiculturalişti, liber-schimbişti, atei şi detractori, care s-au străduit în tot acest timp al revoltelor să acapareze tensiunea străzii şi să deturneze nemulţumirea generală spre ţinta unui linşaj public, bine experimentat în România încă din `90 încoace. Este vorba despre un eveniment de stare pe care îl putem numi simplu: «DEZORIENTARE» ! În agonia unei adânci buimăceli, generalizate la scara ţării, durerea avea să-şi strige furia in strada , clamând arbitrar dreptul legitim de a nominaliza vinovaţii momentului.În frământările străzii nu au lipsit polemicile aprinse, tonul ascuţit al luptei pentru idealuri politice diverse, acuzele la adresa oricui, suspiciunea, bănuiala, presupunerea. S-a afirmat chiar şi faptul că episodul tragic consumat în clubul bucureştean a fost generat în mod deliberat de autori oculţi, în scopul acaparării şi instrumentalizării reacţiei publice orietate într-un sens politic.
Dincolo de fumul gros, îmbâcsit, al petardelor mediatice, au rămas imense semne de întrebare cărora încă nu li s-a dat răspuns. România persistă pe mai departe în bezna unui strigăt afectat profund de evenimentul declanşator al deflagraţiei mediatice, care a trimis atitudinea românească în bucla redundantă a autismului politic.Cateva săptămâni la rand nimeni nu a mai auzit nimic despre ce anume se mai întâmpla prin Europa, nimic despre rata alarmantă a violurilor comise de imigranţi în ţările de adopţie, sau despre câţi terorişti se ascund printre refugiaţi. În contextul multipolar al lumii, extrem de importantul Summit NATO convocat la Bucureşti va rămâne tot atât de ne-mediatizat precum o şedinţă a vreunei asociaţii de bloc din Ferentari. România, avea să fie eclipsată de mult aşteptata retragere a unui prim-ministru acuzat,cam fara probe, de corupţie. Împotriva lui Ponta strada avea să-şi dea verdictul din spatele frontului favorabil de imagine, paralizat de evenimente. Oarecum clarificate de jocurile ne-puterii, mulţimile lehamisite încearcă o proclamaţie de o legitimitate îndoielnică: „Jos Parlamentul ! Jos oamenii politici ! Nu mai vrem politică! Nu mai vrem partide! Jos Patriarhul! Nu mai vrem Biserică! Vrem spitale, nu catedrale!”, exprimând o dezamăgire potentzata inconstient de un Presedinte cu idei rigide ,care socoteste aberant ca, la Colectiv s-a vazut cum…Coruptia ucide! Nu neglijenta profesionala, nu incompetenta si superficialitatea unor neispraviti,nu lipsa de raspundere si interes, ori mentalitatile paguboaseale unor functionari, ci doar Coruptia... care ucide – inca nedovedita ca atare !!
Neputinţa de a găsi soluţii, amestecată cu judecata presupuşilor vinovaţi ai deflagraţiei de la clubul Colectiv, a dat frâu liber furiei şi reflexelor primare care vor fi modulate atent în terenul fertil al disoluţiei finale...Acuzate: Instituţiile de stabilitate, Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul, ISU, Autorităţile locale, Administraţia Patriarhală au fost chemate la ordine. Biserica, în întreaga sa anvergură, a fost interogată în stradă pentru … complicităţi politice, pentru privilegii, excese, absenţe sau atitudini arogante, oamenii ei străduindu-se din greu să-şi dezmintă implicările ori neimplicările.În acest iureş de ipoteze, mulţimea trebuia să gândească mai atent ce anume vrea să afirme, ce anume vrea să confirme sau ce să conteste. Zgomotul amestecat al străzii scotea definitiv din calcul recursul la luciditate. România, văzută ca teritoriu ofertant ori ca spaţiu cu un imens potenţial uman şi material, arată acum – pentru încă o dată – precum o masă eviscerată, întinsă dinaintea jivinelor antrenate politic să mimeze reintrarea în normalitate. Încă mai sunt multe de vândut din această ţară, încă mai e mult de furat de pe-aici, încă mai avem ce lăsa prăduirii şi jafului. Din acest motiv, unii cred că ne trebuie un guvern neasumat politic pentru a înstrăina tot ceea ce a mai rămas nevândut, fără să-şi asume ulterior vreo vină sancţionată plebiscitar. În acelaşi ton al destructurării se încurajează manifestarea făţişă a unei societăţi civice drastic îndreptate împotriva valorilor, antrenată să accepte balastul a-cultural al pseudo-europenităţii, multiculturalismul extrem, disoluţia religiei, revoluţia sexuală, m
onogenia parentală, criminalitatea abortivă etc. Biserica, una dintre vocile lucide care ar putea vorbi despre astfel de îngrijorări, trebuia redusă la tăcere. Potenţiometrul societăţii creştine – al patriotismului real şi al românismului autentic – trebuie adus la şoapta imperceptibilă a unei adormiri convenabile, sub acuzaţia de naţionalism, şovinism, rasism.
Strategiile operatorilor secularizării, agenţi convenienţi aflaţi în evidenţa statelor de plată din gestiunea unor ONG-uri anticreştine, vizează în fapt ideea ca mulţimile eclectice din piaţa publică românească trebuie să rămână în frecvenţa seducţiei din punct de vedere moral. Focalizaţi pe efecte, nimeni nu trebuie să cunoască formula chimică a crimei de la Colectiv, necum să cunoască adevăraţii autori ai dezastrului. Autorii reali ai acestei oribile „erori” care a dus la pierderea vieţii atâtor tineri – se vor ascunde în durerea acestui neaşteptat final. Ducând mulţimile până dincolo de limite, la punctul critic de fierbere al revoltei şi al disperării, adevăraţii vinovaţi vor rămâne pururi ecranaţi în spatele unor diverse culpabilităţi puse pe seama sistemului, pe seama autorităţilor, pe seama corupţiei sau pe seama balcanicului peşcheş birocratic ori – culmea – pe seama Bisericii „retrograde”.Acelaşi lucru se petrece cu noi, toţi ceilalţi, care aşteptăm să se schimbe ceva în România, ca să nu mai plece în pribegia străinătăţii tinerimea acestei ţări pustiite.până când naţiunea se va însănătoşi deplin, tânjind la o viaţă normală, alungând fricile şi dezamăgirile acestui dezastru politic şi social.
Biata tinerime română, silită să-şi trăiască la nesfârşit paradigma dezorientării, in loc să se constituie partener politic al acestui timp,trebuie sa dobândeasca alonja unui competitor activ în concertul social – politic global, Bucuria tinereţii va trebui valorificată maxim de la pupitrul tehnic al modelării stimulilor imediaţi. Tratând-o cu profundă ignoranţă şi cu dispreţ, corporaţiile media, formatorii de opinie, vectorii politici vor crede că pot rezolva prezenţa de neînlăturat a tinerimii operând asupra instinctelor. Restul e previzibil. 
Pe principiul „pâine şi circ”, tentaţiile vor trebui să elimine din cale adevaratele principii, modele, valori, in care cultura rămâne doar o chestiune de resortul dezinhibiţiei; Iar ordinea şi probitatea, luciditatea trebuie degrabă aruncată la coşul de gunoi al istoriei… Pe acest fond al dezolarii, mijloacele de presă vor antrena constant reflexul autocompătimirii, ideea că suntem o ţară mică, slabă, vulnerabilă, că nu avem capacitatea autoguvernării, că cea mai bună soluţie ar fi cedarea de suveranitate în favoarea organismelor partenere, timp în care politicienii autohtoni se vor strădui din răsputeri să se compromită – ori să ne compromită – şi să vulnerabilizeze definitiv simţul realităţii istoriei (!?). A ignora aceste raţiuni reprezintă bomba cu ceas a unei destructurări iminente, pentru al cărei „efect incinerant” – în plan moral – ne vom face vinovaţi toţi aceia care, prea uşor, renunţăm la identitatea culturală românească şi creştinească. Pentru acest aşteptat dezastru se vor face vinovaţi toţi aceia care conduc această ţară, adică oamenii politici şi în măsură egală se vor face vinovaţi toţi aceia care – prin platitudine si indiferenţă, nu-şi asumă seriozitatea revenirii în matcă. Speranţa renaşterii şi a rezistenţei în faţa valului destructurării identitatii noastre, raman tot tinerii acestei ţări!
(dupa o generoasa idee lansata de Preot Lucian Grigore)
