Dosarul Transferurilor !! Câți bani a recuperat statul de la condamnați din...

Dosarul Transferurilor !! Câți bani a recuperat statul de la condamnați din mai 2017 și până în prezent?

0 133

Din mai 2017 și până în prezent, statul a strâns doar 0,5% din sumele pe care le mai avea de recuperat de la cei condamnați în Dosarul Transferurilor, numai 31.500 de euro, o medie de 1.000 de euro pe lună. La aproape 6 ani de la ziua în care s-au dictat condamnările finale în Dosarul Transferurilor, nici unul dintre cei 8 inculpați găsiți vinovați și trimiși în spatele gratiilor nu se mai află în pușcărie. În schimb, statul e departe de a recupera întreaga sumă care a însumat prejudiciul creat statului, dar și cluburilor de fotbal. 

TOTALUL CARE ERA DE ÎNCASAT DE PE URMA CELOR 8 PERSONAJE TRIMISE ÎN ÎNCHISOARE ERA DE 12.800.000 DE EURO! ÎN PRIMII 3 ANI DUPĂ CE A FOST PRONUNȚATĂ DECIZIA CURȚII DE APEL, VERDICT DEFINITIV, ANAF A REUȘIT SĂ RECUPEREZE PESTE JUMĂTATE DIN SUMĂ. 

Într-un răspuns oficial pe care Administrația Fiscală l-a oferit Gazetei Sporturilor în mai 2017 anunța că a recuperat 7.200.000 de euro. Ceea ce reprezenta 56% din totalul prejudiciului. În lei, suma era de 32.419.425.La 2 ani și 7 luni de la acel moment, GSP a făcut o nouă solicitare către ANAF, în același dosar și cu aceeași întrebare.
Răspunsul? „Până la finalul lunii noiembrie 2019, suma totală recuperată este de 32.561.393 lei, ceea ce reprezintă repararea prejudiciului material, inclusiv obligațiile fiscale accesorii aferente, echivalentul în lei al sumelor confiscate și cheltuieli judiciare”(Sursa GSP)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.