Dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak, cu Basescu inculpat, trimis la Judecătorie!

Dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak, cu Basescu inculpat, trimis la Judecătorie!

0 284

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi că nu are competența de a judeca dosarul în care Parchetul General solicită confirmarea redeschiderii urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu în legătură cu răpirea jurnaliștilor români în Irak.
Curtea supremă a admis o excepție de necompetență materială ridicată de reprezentantul Parchetului și a retrimis dosarul la Judecătoria Sectorului 5, instanță care a fost sesizată inițial de către procurori.
Parchetul General a cerut în acest dosar și începerea urmăririi penale împotriva copreședintelui PNL Vasile Blaga, însă acesta susține că dosarul său a fost închis, după ce în anul 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe numele său.
Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu și pe președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că și-au însușit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români răpiți în Irak în anul 2005.

În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmațiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, și anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliștilor ar fi dispărut 4 milioane de euro.
Potrivit lui Nastasiu, autoritățile de la București ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE și cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 — 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro. El îl acuza pe Traian Băsescu că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak și suma reală plătită răpitorilor.

AGERPRES

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.